Dicționar Român. 2013.
justificare — JUSTIFICÁRE, justificări, s.f. Acţiunea de a (se) justifica şi rezultatul ei; justificaţie, îndreptăţire, motivare. – v. justifica. Trimis de cata, 01.03.2002. Sursa: DEX 98 JUSTIFICÁRE s. 1. îndreptăţire, justificaţie logică, motivare,… … Dicționar Român
rezon — REZÓN, rezoane, s.n. (înv.) 1. Îndreptăţire, justificare, cauză, motiv, temei. 2. Raţiune, judecată dreaptă. ♢ expr. A pune (pe cineva) la rezon = a învăţa minte (pe cineva), a pune la respect; a constrânge să judece mai bine, să se poarte cum… … Dicționar Român
calitate — CALITÁTE, calităţi, s.f. 1. Totalitatea însuşirilor şi laturilor esenţiale în virtutea cărora un lucru este ceea ce este, deosebindu se de celelalte lucruri. 2. Însuşire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău); p. restr. caracteristică pozitivă … Dicționar Român
legitimare — LEGITIMÁRE, legitimări, s.f. Acţiunea de a (se) legitima şi rezultatul ei. – v. legitima. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 LEGITIMÁRE s. v. îndreptăţire, justificare, motivare, motivaţie, raţiune, temei. Trimis de siveco, 13.09 … Dicționar Român
legitimitate — LEGITIMITÁTE, legitimităţi, s.f. (livr.) Însuşire a ceea ce este legitim. – Din fr. légitimité. Trimis de LauraGellner, 18.05.2004. Sursa: DEX 98 LEGITIMITÁTE s. v. îndreptăţire, justificare, motivare, motivaţie, raţiune, temei. Trimis de… … Dicționar Român
noimă — NÓIMĂ, noime, s.f. 1. Înţeles, sens, conţinut (al unui cuvânt sau enunţ); rost. ♢ loc. adj. şi adv. Cu noimă = logic, cu judecată; înţelept, cuminte. Fără (nici o) noimă = fără sens, fără judecată; prostesc, absurd. ♢ expr. A nu avea (nici o)… … Dicționar Român
pricină — PRÍCINĂ, pricini, s.f. 1. Cauză care determină ori explică o acţiune, o situaţie, un fenomen; motiv. ♢ loc. adv. Fără (nici o) pricină = fără justificare, nemotivat. ♢ loc. conj. Din pricină că... = pentru că..., deoarece, fiindcă. ♢ loc. prep.… … Dicționar Român
scuză — SCÚZĂ, scuze, s.f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micşora o vină, o greşeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligaţie; dezvinovăţire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o … Dicționar Român
vocaţie — VOCÁŢIE, vocaţii, s.f. Aptitudine deosebită pentru o anumită artă sau ştiinţă; chemare, predispoziţie pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesiune. 2. (jur.; în sintagma) Vocaţia succesorală = îndreptăţire a unei… … Dicționar Român
îndreptare — ÎNDREPTÁRE, îndreptări, s.f. Acţiunea de a (se) îndrepta şi rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦ (înv. şi pop.) Dreptate, îndreptăţire. ♦ (înv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. – v. îndrepta. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX … Dicționar Român
