- noimă
- NÓIMĂ, noime, s.f. 1. Înţeles, sens, conţinut (al unui cuvânt sau enunţ); rost. ♢ loc. adj. şi adv. Cu noimă = logic, cu judecată; înţelept, cuminte. Fără (nici o) noimă = fără sens, fără judecată; prostesc, absurd. ♢ expr. A nu avea (nici o) noimă = a fi fără sens, absurd. 2. (pop.) Menire, ţel, scop; motiv, cauză. 3. (Rar) Simbol, convenţie. – Din ngr. nóima.Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98NÓIMĂ s. 1. v. logică. 2. v. justificare.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeNÓIMĂ s. v. accepţie, cauză, considerent, conţinut, îndreptăţire, însemnare, înţeles, justificare, menire, mobil, motiv, motivare, motivaţie, obiectiv, pricină, prilej, raţiune, rol, rost, scop, semnificaţie, sens, temei, ţel, ţintă, valoare.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimenóimă s. f., g.-d. art. nóimei; pl. nóimeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficNÓIM//Ă noimăe f. 1) Înţeles adânc, ascuns; tâlc. ♢ Cu noimă a) cu înţeles; logic; b) în mod înţelept. Fără (nici o) noimă a) fără sens; b) prosteşte. A nu avea (nici o) noimă a fi lipsit de sens; a fi absurd. 2) Destinaţie a unui lucru în funcţie de utilitatea acestuia; rost; sens. 3) înv. Imagine reprezentând ceva în mod convenţional. /<ngr. nóimaTrimis de siveco, 29.01.2006. Sursa: NODEXnóimă (nóime), s.f. – Sens, logică, bun-simţ. – Mr. noimă, megl. noimă "semnal". ngr. νόημα (Cihac, II, 679; Gáldi 213), cf. alb. noimë. sec. XVIII.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.