- sens
- SENS, sensuri, s.n. 1. Înţeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcţii gramaticale); semnificaţie. ♦ (În semiotică) Înţelesul unui semn. ♦ Conţinut noţional sau logic. Îmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei raţional; logică, rost, raţiune, noimă. Sensul vieţii. ♦ Rost, scop, menire. ♢ loc. adv. Fără sens = fără rost, la întâmplare. Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. În sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva. 3. Direcţie, orientare. ♢ Sens unic = sistem de circulaţie a vehiculelor într-o singură direcţie pe arterele cu mare afluenţă, putându-se folosi toată lăţimea părţii carosabile. 4. (mat., fiz.) Fiecare dintre cele două posibilităţi de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.Trimis de LauraGellner, 22.10.2008. Sursa: DEX '98Sens ≠ nonsensTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeSENS s. I. 1. (lingv.) accepţie, conţinut, însemnare, înţeles, semnificaţie, valoare, (rar) semantică, semantism, (înv.) noimă, simţ, tâlc. (sensul unui cuvânt.) 2. v. semnificaţie. 3. coerenţă, logică, noimă, şir. (Vorbeşte fără sens.) 4. justificare, logică, motivare, noimă, raţiune, rost, temei. (Nu văd sensul acestei decizii.) 5. înţeles, mesaj, semnificaţie, tâlc, (înv.) socoteală. (sensul adânc al unei poezii.) 6. semnificaţie, tâlc, (fig.) preţ. (Iscat-am frumuseţi şi sensuri noi.) 7. v. scop. 8. importanţă, însemnătate, semnificaţie, valoare, (fig.) preţ. (sensul actului Unirii.) II. 1. direcţie, parte. (În ce sens o iei?) 2. direcţie, latură, parte. (Din toate sensurile veneau spre noi.) 3. cale, direcţie, linie. (Ce sens va urma această dezvoltare?) 4. direcţie, linie, orientare. (sensul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, manieră, mod, (rar) spirit. (Se pot face şi alte observaţii în acelaşi sens.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeSENS s. v. simţ.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimesens s. n., pl. sénsuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSENS sensuri n. 1) Conţinut (noţional sau logic) interior; semnificaţie a unui lucru; înţeles. 2) lingv. Înţeles al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcţii gramaticale. ♢ sens lexical înţeles individual propriu fiecărui cuvânt. sens gramatical înţeles categorial propriu unui cuvânt ca element al unei clase gramaticale de cuvinte. sens propriu înţeles obişnuit al unui cuvânt sau al unei expresii, care redă în mod direct conţinutul celor exprimate; sens primar. sens figurat înţeles deosebit de cel propriu apărut prin metaforizare; sens derivat. sens literal înţeles exact, neinterpretat, al unui cuvânt sau al unei expresii. 3) Suport raţional; logică a gândirii. ♢ Cu dublu sens care are două înţelesuri; echivoc; ambiguu. Într-un anumit sens într-o anumită privinţă. Lipsit de sens fără conţinut conceptual. 4) Bază raţională care justifică esenţa unui lucru sau realizarea unei acţiuni; rost. sensul vieţii. N-are nici un sens. ♢ Fără sens fără un scop determinat; într-o doară. 5) Destinaţie a unui lucru în funcţie de utilitatea lui; rost; noimă. 6) Direcţie spre care este orientată o mişcare. În sens opus. În toate sensurile. ♢ sens unic circulaţie a vehiculelor într-o singură direcţie. /<lat. sensus, fr. sensTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXSENS s.n. 1. Înţeles, semnificaţie, accepţie (a unui cuvânt, a unei expresii etc.). ♦ Conţinut. 2. Rost, noimă, raţiune. 3. Direcţie, orientare. ♢ Sens unic = sistem de circulaţie a vehiculelor într-o singură direcţie pe arterele cu mare afluenţă; sens giratoriu = sens obligatoriu pe care trebuie să-l urmeze autovehiculele în jurul unui rond situat la o intersecţie, într-o piaţă etc. [cf. fr. sens, lat. sensus].Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DNSENS s. n. 1. înţeles, semnificaţie, accepţie (a unui cuvânt). o într-un anumit sens = dintr-un anumit punct de vedere. ♢ conţinut. 2. rost, noimă, raţiune. 3. direcţie, orientare.. o sens unic = sistem de circulaţie a vehiculelor într-o singură direcţie pe arterele cu mare afluenţă. 4. (mat., fiz.) fiecare dintre cele două posibilităţi de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. (< fr. sens, lat. sensus)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.