- încredere
- ÎNCRÉDERE s.f. Acţiunea de a (se) încrede şi rezultatul ei; sentiment de siguranţă faţă de cinstea, buna-credinţă sau sinceritate a cuiva; credinţă. ♢ expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredinţa orice secret, orice misiune. A pune chestiunea de încredere = a cere deputaţilor să-şi precizeze în anumite împrejurări, prin vot, atitudinea faţă de politica guvernului. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – v. încrede.Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98Încredere ≠ incertitudine, îndoială, neîncredere, suspiciuneTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeÎNCRÉDERE s. 1. (pop.) crezare, crezământ, (fig.) credit. (Se bucură de încredere lui.) 2. (livr.) confienţă, (înv.) credinţă. (Nu am încredere în el.) 3. nădejde, siguranţă. (Pot să am încredere în voi?) 4. optimism. (Priveşte cu încredere viitorul.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimeîncrédere s. f., g.-d. art. încréderiiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficÎNCRÉDERE f. 1) v. A SE ÎNCREDE. 2) Sentiment de convingere; lipsă de îndoială. Priveşte cu încredere viitorul. ♢ A se bucura de încredere a fi considerat om cinstit şi de nădejde. Om (sau persoană) de încredere om serios, pe care te poţi bizui. Vot de încredere susţinere a unui program de activitate. [G.-D. încrederii; Sil. în-cre-] /v. a încredeTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.