încrede

încrede
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. tranz. (înv. şi pop.) A încredinţa ceva cuiva. – În + crede.
Trimis de valeriu, 25.04.2003. Sursa: DEX '98

ÎNCRÉDE vb. 1. v. bizui. 2. a se baza, a se bizui, a conta, a se lăsa, a se sprijini. (Te poţi încrede în mine!) 3. v. crede. 4. v. îngâmfa.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

ÎNCRÉDE vb. v. asigura, da, încredinţa, înmâna, întinde, preda, remite, transmite.
Trimis de siveco, 07.11.2008. Sursa: Sinonime

încréde vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. încréd, imperf. 3 sg. încredeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. încreádă; part. încrezút
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

A SE ÎNCRÉDE mă încréd intranz. 1) A avea (toată) nădejdea. Mă încred în tine. 2) (mai ales în construcţii negative) A crede pe deplin spuselor; a da crezare. 3) A avea o părere exagerată despre sine; a se supraevalua. /în + a crede
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем сделать НИР

Look at other dictionaries:

  • bizui — BIZUÍ, bízui, vb. IV. refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (pop.) A cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. Trimis de paula, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  BIZUÍ vb. 1. v. baza. 2. a se baza, a conta, a se încrede, a se lăsa, a …   Dicționar Român

  • încredere — ÎNCRÉDERE s.f. Acţiunea de a (se) încrede şi rezultatul ei; sentiment de siguranţă faţă de cinstea, buna credinţă sau sinceritate a cuiva; credinţă. ♢ expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredinţa orice… …   Dicționar Român

  • confia — CONFIÁ, confiez, vb. I. (Rar) 1. tranz. A încredinţa cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [pr.: fi a ] – Din fr. confier. Trimis de Joseph, 22.05.2004. Sursa: DEX 98  CONFIÁ vb. v. confesa …   Dicționar Român

  • crede — CRÉDE, cred, vb. III. 1. tranz. A fi încredinţat sau convins de un fapt, de existenţa sau de adevărul unui lucru. ♢ expr. Cred şi eu! = se înţelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o ameninţare sau o… …   Dicționar Român

  • credul — CREDÚL, Ă, creduli, e, adj. Care crede prea uşor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus. Trimis de LauraGellner, 23.12.2008. Sursa: DEX 98  Credul ≠ bănuitor Trimis de siveco …   Dicționar Român

  • încumeta — ÎNCUMETÁ, încúmet, vb. I. refl. 1. A îndrăzni; a cuteza. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. în ) A se bizui, a se încrede în ceva. [var.: (reg.) încuméte vb. III] – cf. lat. c o m m i t t e r e. Trimis de valeriu, 25.04.2003. Sursa …   Dicționar Român

  • conta — CONTÁ, contez, vb. I. intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva, a spera în ajutorul cuiva sau a ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. 3. (înv.; cu determinări introduse prin prep. cu ) A ţine seama de… …   Dicționar Român

  • credinţă — CREDÍNŢĂ, credinţe, s.f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranţă, certitudine. ♢ Profesiune de credinţă = declaraţie publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale. 2. (înv.) Încredere (pe care …   Dicționar Român

  • încrezut — ÎNCREZÚT, Ă, încrezuţi, te, adj. Care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – v. încrede. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  Încrezut ≠ modest Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime … …   Dicționar Român

  • încrezător — ÎNCREZĂTÓR, OÁRE, încrezători, oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. ător. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  ÎNCREZĂTÓR adj. (franţuzism) confient. (Om încrezător.) Trimis de siveco,… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”