credinţă

credinţă
CREDÍNŢĂ, credinţe, s.f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranţă, certitudine. ♢ Profesiune de credinţă = declaraţie publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale. 2. (înv.) Încredere (pe care o inspiră cineva). ♢ loc. adv. În credinţă = într-adevăr. ♢ expr. A-şi mânca credinţa = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere. (înv.) A bea (sau a lua, a sorbi) credinţă (sau credinţa) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredinţa că nu sunt otrăvite. 3. Fidelitate, devotament, statornicie faţă de cineva sau de ceva. ♦ (reg.) Logodnă. 4. Speranţă, nădejde. 5. Convingere despre existenţa lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripţiilor bisericeşti; religie, cult. – lat. *credentia.
Trimis de romac, 22.04.2004. Sursa: DEX '98

Credinţă ≠ necredinţă
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

CREDÍNŢĂ s. 1. (bis.) cucernicie, cuvioşenie, cuvioşie, evlavie, pietate, pioşenie, piozitate, religiozitate, smerenie, (livr.) devoţiune, (înv.) blagocestie, blagocestivie, hristoitie, râvnă, râvnire, smerire. 2. v. cult. 3. v. convingere. 4. v. fidelitate. 5. v. speranţă. 6. v. părere.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

CREDÍNŢĂ s. v. asigurare, chezăşie, concesiune, credit, crez, datorie, garanţie, încredere, logodnă, simbolul credinţei.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

credínţă s. f., g.-d. art. credínţei; pl. credínţe
Trimis de siveco, 12.11.2006. Sursa: Dicţionar ortografic

CREDÍNŢ//Ă credinţăe f. 1) Încredere deplină în adevărul unui lucru; convingere adâncă. credinţă în succes.Om de (bună) credinţă persoană pe care te poţi bizui; om în care poţi avea încredere. A-şi pune credinţăa în cineva (sau a se lăsa în credinţăa cuiva) a se încrede în cineva; a se bizui pe cineva. A-şi mânca credinţăa a pierde încrederea tuturor. 2) Devotament faţă de cineva sau ceva; fidelitate. A jura credinţă. credinţă conjugală. 3) Formă a conştiinţei sociale în care realitatea este reflectată şi interpretată ca fiind dependentă de fiinţe şi forţe supranaturale; confesiune; cult; religie. [G.-D. credinţei] /<lat. credentia
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

credínţă (credínţe), s.f.1. Faptul de a crede. – 2. Părere, opinie. – 3. Convingere. – 4. Convingere religioasă. – 5. Siguranţă, certitudine. – 6. Încredere. – 7. Garanţie, cauţiune. – 8. Promisiune, angajament în căsătorie. – 9. Logodnă. – 10. Dar de logodnă. – 11. Credit comercial. – 12. (înv.) Munci executate de administraţie sau dări strînse direct de Finanţe. lat. *credentia (Puşcariu 412; Candrea-Dens., 405; REW 2306; DAR); cf. sard. credença, logud. credenzia, v. fr. crédence (Vie de S. Alexis, 3). Pentru sensurile 8-10 (Banat, Trans.) cf. ALR, II, 158. – Der. credincer, s.m. (om de încredere, împuternicit, delegat, reprezentant; înv., slujbaş la curtea domnească însărcinat cu pivniţele cu vin şi cu gustarea mîncării; înv., ostatic), cu suf. -(c)er ca medelnicer, pivnicer; credincios, adj. (credincios, sigur, de încredere; credincios, care crede în Dumnezeu; fidel, exact), pe care DAR îl presupune der. de la un lat. *credentiosus, ipoteză ce pare inutilă; necredincios, adj. (care nu are credinţă; păgîn; adulter); credincioşie, s.f. (înv., fidelitate, lealitate; cinste); credinţa, vb. (înv., a încredinţa; Trans., a se angaja, a promite căsătorie); necredinţă, s.f. (lipsă de credinţă; împietate; infidelitate; adulter); încredincioşa, vb. refl. (înv., a se încrede, a avea încredere); încredinţa, vb. (a încredinţa; a avea încredere; a încerca; a convinge, a asigura; a converti; a promite căsătorie); încredinţător, adj. (convingător).
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем сделать НИР

Look at other dictionaries:

  • credinţa — credinţá, credinţéz, vb. I (reg., înv.) a adeveri, a întări, a încredinţa. 2. a da ceva în grija cuiva, a încredinţa. 3. a credita. 4. a (în)creştina. 5. a (se) logodi, a (se) încredinţa. Trimis de blaurb, 28.04.2006. Sursa: DAR …   Dicționar Român

  • credínţã — s. f., g. d. art. credínţei; pl. credínţe …   Romanian orthography

  • rea-credínţã — s. f., art. reáua credínţã, g. d. art. rélei crédinţe …   Romanian orthography

  • reacredinţă — RĂU, REA, răi, rele, adj., s.n., adv. I. adj. Care are însuşiri negative; lipsit de calităţi pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obişnuit, neplăceri altora. ♢ expr. Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte. Rău de… …   Dicționar Român

  • crede — CRÉDE, cred, vb. III. 1. tranz. A fi încredinţat sau convins de un fapt, de existenţa sau de adevărul unui lucru. ♢ expr. Cred şi eu! = se înţelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o ameninţare sau o… …   Dicționar Român

  • fanatism — FANATÍSM s.n. Ataşament excesiv, pătimaş pentru o convingere, o persoană etc., dublat de o totală intoleranţă faţă de convingerile altora. – Din fr. fanatisme. Trimis de RACAI, 21.11.2003. Sursa: DEX 98  FANATÍSM s. v. bigotism. Trimis de siveco …   Dicționar Român

  • necredinţă — NECREDÍNŢĂ, necredinţe, s.f. 1. Comportare necinstită, înşelăciune, trădare; lipsă de fidelitate; infidelitate. 2. Lipsă de credinţă religioasă; ateism; nerespectare a dogmelor bisericeşti; credinţă greşită, erezie. – Ne + credinţă. Trimis de… …   Dicționar Român

  • superstiţie — SUPERSTÍŢIE, superstiţii, s.f. Prejudecată care decurge din credinţa în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămăşiţe ale animismului şi ale magiei; p. ext. practică superstiţioasă. –… …   Dicționar Român

  • Орден «Верность Родине» — Оригинальное название Credinţa Patriei Страна …   Википедия

  • bunăcredinţă — búnă credínţă s. f., art. búna credínţă, g. d. art. búnei credínţe Trimis de siveco, 14.05.2008. Sursa: Dicţionar ortografic  !búnă credínţă (onestitate) s. f., art. búna credínţă (dar: buna lui credinţă), g. d. art. búnei credínţe Trimis de… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”