reacredinţă

RĂU, REA, răi, rele, adj., s.n., adv. I. adj. Care are însuşiri negative; lipsit de calităţi pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obişnuit, neplăceri altora. ♢ expr. Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte. Rău de mama focului = plin de răutate, foarte înrăit. ♢ Compuse: rea-voinţă s.f. = purtare sau atitudine neprietenoasă, ostilă faţă de cineva sau de ceva; lipsă de bunăvoinţă; rea-credinţă (scris şi reacredinţă) s.f. = atitudine incorectă, necinstită; perfidie. (loc. adj. şi adv.) De rea-credinţă = incorect, necinstit, rău intenţionat. ♦ Care exprimă, care denotă răutate; care este contrar binelui. 2. Care nu-şi îndeplineşte îndatoririle morale şi sociale legate de o anumită circumstanţă, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situaţii; necorespunzător, nepotrivit. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfăţat, răzgâiat. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jigneşte; p. ext. urât. 4. (Despre viaţă, trai etc.) Neliniştit, apăsător, chinuit. ♢ expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înţelege, a trăi prost (cu cineva). A-şi face sânge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mâhnit. 5. (Despre veşti) Care anunţă un necaz, o supărare; neplăcut. II. adj. Care nu are calităţile proprii destinaţiei, menirii, rolului său. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite întrebuinţări; care prezintă unele defecte, unele imperfecţiuni. ♦ (fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite cu uşurinţă sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcţionează normal; bolnav; (despre funcţii fiziologice) care nu se desfăşoară normal. 3. (Despre îmbrăcăminte şi încălţăminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, ieşit din circulaţie; fals. III. adj. (Despre meseriaşi, artişti etc.) Neîndemânatic, incapabil, nepriceput. IV. adj. 1. Nesatisfăcător; dăunător. ♢ expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenţie răuvoitoare, a interpreta eronat o observaţie, un sfat. 2. (Despre vreme) Urât; nefavorabil. 3. (În superstiţii) Prevestitor de rele; nefast, nenorocos. v. adv. 1. Aşa cum nu trebuie; nepotrivit, greşit, cu defecte. ♦ Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplăcut, supărător, nesatisfăcător. ♢ expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rău = a avea o viaţă grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta rău = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi sărac. A-i şedea rău (ceva) = a nu i se potrivi o haină, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi (cuiva) rău sau a se simţi rău = a fi sau a se simţi bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) rău = a simţi deodată ameţeală, dureri, senzaţie de greaţă etc.; a leşina. A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri. A-i părea (cuiva) rău (de sau după ceva ori după cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3. Incomod, neconfortabil. 4. Neplăcut, dezagreabil. 5. Neconform cu părerile, cu gusturile cuiva. 6. Puternic, tare; foarte. VI. s.n. 1. Ceea ce aduce nemulţumire; neplăcere; pricină de nefericire; neajuns. ♢ loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. A rău = a nenorocire. ♢ loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutăţii) cuiva. ♢ expr. A vrea, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. Uita-te-ar relele!, formulă glumeaţă prin care se urează cuiva noroc şi fericire. ♦ Boală, suferinţă. ♢ Rău de mare = stare de indispoziţie generală care se manifestă la unii călători pe mare. Rău de munte (sau de altitudine) = stare de indispoziţie generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălţimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. ♢ expr. A vorbi de rău (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). ♦ (La pl.) Pozne, nebunii copilăreşti. – lat. reus "acuzat", "vinovat".

Trimis de romac, 08.12.2008. Sursa: DEX '98



Rău ≠ bine, bun

Trimis de siveco, 27.02.2009. Sursa: Antonime



RĂU adj. v. bolnav, costeliv, cumplit, cutremurător, fals, falsificat, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, jigărit, macabru, monstruos, nesănătos, oribil, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos, sfrijit, sângeros, slab, slăbănog, suferind, teribil, uscat, uscăţiv, zguduitor.

Trimis de siveco, 08.12.2008. Sursa: Sinonime



RĂU adj., adv., s. 1. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, sălbatic, sângeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. şi pop.) năsilnic, (înv. şi reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. şi Bucov.) avan, hapsân, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om reacredinţă; se poartă reacredinţă.) 2. adj., s. v. afurisit. 3. adj. greşit. (Deprinderi rele.) 4. adj. v. greu. 5. adj. apăsător, chinuit, greu. (O viaţă rea.) 6. s. v. necaz. 7. adv. v. mult. 8. adj. v. nenorocos. 9. adj. v. dăunător. 10. adv. prost. (Se simte reacredinţă.) 11. adv. v. grav. 12. adj. v. neplăcut. 13. adv. v. calomnios. 14. adj. neplăcut, prost, (înv.) slab. (I-a adus o veste rea.) 15. adj. v. mizerabil. 16. adj. v. nefavorabil. 17. adv. v. anapoda. 18. adj. dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgraţios, greţos, greu, infect, împuţit, neplăcut, nesuferit, puturos, respingător, scârbos, urât, rău-mirositor, (livr.) fetid, miasmatic, pestilenţial, repugnant, repulsiv, (înv. şi pop.) scârnav, (înv.) scârbavnic, scârbelnic. (O duhoare rea.) 19. adj. v. inferior. 20. adj., adv. v. incorect. 21. adv. greşit, nepotrivit. (N-ar fi reacredinţă să mergi pe la el.) 22. adv. v. prost. 23. adj. v. impracticabil.

Trimis de siveco, 08.12.2008. Sursa: Sinonime



RĂU s. v. afecţiune, boală, maladie.

Trimis de siveco, 08.12.2008. Sursa: Sinonime



REA-CREDÍNŢĂ s. v. dol.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



rea-credínţă s. f., art. reáua-credínţă, g.-d. art. rélei-crédinţe

Trimis de siveco, 11.01.2009. Sursa: Dicţionar ortografic



RĂU² rea (răi, réle) 1) (în opoziţie cu bun) Care are însuşiri negative; lipsit de calităţi bune. Purtare rea. ♢ Viaţă rea (sau trai reacredinţă) viaţă plină de greutăţi; trai zbuciumat. Vorbe rele bârfeli; calomnii. Veste rea veste care întristează. reacredinţă conducător de căldură (sau de electricitate) care nu transmite căldură (sau electricitate). A duce casă rea cu cineva a se certa tot timpul; a trăi în duşmănie. A-şi face sânge reacredinţă (sau inimă rea) a se mâhni; a se întrista. 2) Care este câinos la suflet; plin de răutate; avan. Om reacredinţă. ♢ Poamă rea (sau soi reacredinţă) persoană cu apucături, deprinderi urâte. reacredinţă de mama focului foarte rău. reacredinţă la inimă lipsit de omenie; hain. 3) (despre acţiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (în superstiţii) Care aduce sau prevesteşte nenorociri. Semn reacredinţă. Vis reacredinţă. /<lat. reus

Trimis de siveco, 10.11.2008. Sursa: NODEX



RĂU³ réle n. 1) Calitate care întruchipează tot ce este negativ. reacredinţăl aduce daune. ♢ De reacredinţăl cuiva din cauza cuiva. Cu părere de reacredinţă cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) reacredinţăl a dori (cuiva) să aibă parte de lucruri neplăcute. De bine, de reacredinţă deşi nu este aşa cum trebuie, dar te poţi împăca şi cu ceea ce este. A meni reacredinţă a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeaţă de bine la adresa cuiva. reacredinţă de mare stare de boală care apare la unii călători pe mare. reacredinţă de munte stare de indispoziţie generală care apare în timpul urcării la mari înălţimi. 2) Principiu care vine în contradicţie cu morala; faptă nesocotită. ♢ A vorbi de reacredinţă pe cineva a bârfi pe cineva. /<lat. reus

Trimis de siveco, 26.04.2008. Sursa: NODEX



rea-credínţă (rea-) s. f., art. reáua-credínţă (dar: reaua sa credinţă), g.-d. art. rélei-credínţe

Trimis de Laura-ana, 07.05.2007. Sursa: DOOM 2