- încumeta
- ÎNCUMETÁ, încúmet, vb. I. refl. 1. A îndrăzni; a cuteza. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. "în") A se bizui, a se încrede în ceva. [var.: (reg.) încuméte vb. III] – cf. lat. c o m m i t t e r e.Trimis de valeriu, 25.04.2003. Sursa: DEX '98A se încumeta ≠ a (se) jena, a se ruşina, a se sfiiTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeÎNCUMETÁ vb. 1. v. îndrăzni. 2. a cuteza, a îndrăzni, a pofti. (Să nu te încumeta să întârzii!)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeÎNCUMETÁ vb. v. baza, bizui, conta, fundamenta, încrede, întemeia, sprijini.Trimis de siveco, 12.03.2009. Sursa: Sinonimeîncumetá vb., ind. prez. 1 sg. încúmet, 3 sg. şi pl. încúmetă; conj. prez. 3 sg. şi pl. încúmeteTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA SE ÎNCUMETÁ mă încúmet intranz. 1) (urmat, mai ales, de o propoziţie complementară cu conjunctiv) A se expune unui risc biruind frica sau jena; a cuteza; a îndrăzni. 2) A avea toată nădejdea; a se încrede. /în + lat. cumetaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXîncumetá (încumetát, át), vb. refl. – 1. A se întemeia, a se sprijini. – 2. A îndrăzni, a cuteza. – var. încumete, (în)cumeţi. lat. committĕre (Philippide, Principii, 141; Tiktin; Candrea-Dens., 434; DAR); cf. sp. acometer. Este dublet al lui comite, vb., din fr. commettre. part. circulă de asemenea, find mai ales înv., în forma încumes.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.