- stăpânire
- STĂPÂNÍRE, stăpâniri, s.f. Acţiunea de a (se) stăpâni şi rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominaţie. ♢ expr. A avea stăpânire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva; a domina, a conduce. ♦ Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezintă această autoritate. 3. fig. Înfrânare, dominare a propriilor porniri, sentimente, etc. ♢ expr. Stăpânire de sine = calm, sânge rece, cumpăt. – v. stăpâni.Trimis de Valery, 13.09.2007. Sursa: DEX '98Stăpânire ≠ nestăpânireTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeSTĂPÂNÍRE s. 1. v. posedare. 2. v. proprietate. 3. v. posesiune. 4. v. cârmuire. 5. (concr.) cârmuire, guvern. (Ce zice stăpânire?) 6. autoritate. 7. ocupaţie. (Dacia sub stăpânire romană.) 8. v. dominaţie. 9. v. cunoaştere. 10. cunoaştere, posedare. (stăpânire mai multor limbi străine.) 11. v. abţinere. 12. v. cumpăt. 13. reţinere. (Arată multă stăpânire.)Trimis de siveco, 17.11.2008. Sursa: SinonimeSTĂPÂNÍRE s. v. autoritate, influenţă, înrîurire, putere, stat, ţară.Trimis de siveco, 17.11.2008. Sursa: Sinonimestăpâníre s. f., g.-d. art. stăpânírii; pl. stăpâníriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSTĂPÂNÍR//E stăpânirei f. 1) v. A STĂPÂNI şi A SE STĂPÂNI. ♢ stăpânire de sine reţinere de la manifestarea sentimentelor sau a pornirilor; cumpăt. 2) pop. Conducere, autoritate de stat. /v. a (se) stăpâniTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.