posesiune

posesiune
POSESIÚNE, posesiuni, s.f. 1. Faptul de a poseda (1); stăpânire a unui lucru; dreptul de a se folosi, de a dispune de ceva. 2. (înv.) Proprietate (de pământ); moşie. 3. Ţară slab dezvoltată, lipsită de independenţă, stăpânită de un stat mai puternic; colonie. [pr.: -si-u-. – var.: posésie s.f.] – Din fr. possesion, lat. possessio, -onis.
Trimis de oprocopiuc, 03.04.2004. Sursa: DEX '98

POSESIÚNE s. 1. deţinere, posedare, stăpânire. (posesiune unui bun material.) 2. v. proprietate. 3. stăpânire, (fig.) mână. (Are în posesiune documentele ...) 4. v. co-lonie.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

POSESIÚNE s. v. arendă, domeniu, latifun-diu, moşie.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

posesiúne s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. posesiúnii; pl. posesiúni
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

POSESIÚN//E posesiunei f. 1) v. A POSEDA. ♢ A intra în posesiune a deveni stăpân (a ceva). 2) înv. Proprietate de pământ; moşie. 3) Ţară slab dezvoltată, aflată sub dominaţia unui stat expansionist; colonie. [G.-D. posesiunii; Sil. -si-u-] /<fr. possession, lat. possessio, posesiuneonis
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

POSESIÚNE s.f. 1. Drept de stăpânire asupra unui lucru. 2. Colonie, ţară, teritoriu exploatat de o persoană sau de un stat. [pron. -si-u-, var. posesie s.f. / cf. fr. possession, lat. possessio].
Trimis de LauraGellner, 11.02.2007. Sursa: DN

POSESIÚNE s. f. 1. faptul de a poseda (1); drept de stăpânire asupra unui lucru. 2. colonie1 (2). 3. delir în care bolnavul afirmă că în corpul său s-a instalat o altă fiinţă. (< fr. possession, lat. possessio)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем написать курсовую

Look at other dictionaries:

  • posesiúne — s. f. (sil. si u ), g. d. art. posesiúnii; pl. posesiúni …   Romanian orthography

  • adempţiune — ADEMPŢIÚNE s.f. (Rar) Luare în posesiune sau acceptare a unui beneficiu. [pr.: ţi u ] – Din fr. ademption, lat. ademptio. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  adempţiúne s. f. (sil. demp ţi u ), g. d. art. adempţiúnii; pl.… …   Dicționar Român

  • ceda — CEDÁ, cedez, vb. I. 1. tranz. A renunţa (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanţă unei alte persoane. 2. intranz. A da cuiva dreptate într o discuţie, a nu se mai împotrivi; a se …   Dicționar Român

  • coposesiune — COPOSESIÚNE, coposesiuni, s.f. Posesiune în comun a unui lucru. [pr.: si u ] – Din fr. copossession. Trimis de IoanSoleriu, 23.05.2004. Sursa: DEX 98  coposesiúne s. f. → posesiune Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Dicţionar ortografic … …   Dicționar Român

  • precaria — PRECÁRIA s.f. (În antichitate şi în evul mediu, în apusul Europei) Drept de posesiune asupra unui lot de pământ, primit în schimbul prestării unor obligaţii faţă de proprietarul funciar. [pr.: ri a] – Din lat. precaria. Trimis de oprocopiuc,… …   Dicționar Român

  • sezină — SEZÍNĂ, sezine, s.f. Posesiune de drept a bunurilor succesorale, în temeiul căreia anumiţi moştenitori sunt îndreptăţiţi să perceapă uzufruct şi să exercite dreptul la acţiune privitoare la aceste bunuri încă de la deschiderea succesiunii. – Din… …   Dicționar Român

  • colonie — COLONÍE1, colonii, s.f. 1. (În antichitate) Cetate sau oraş întemeiat, în scopuri comerciale sau strategice, de fenicieni, de greci sau de alte popoare pe teritorii străine. ♦ Oraş întemeiat de romani în ţinuturile cucerite, având rol economic,… …   Dicționar Român

  • comunitate — COMUNITÁTE, (2) comunităţi, s.f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau fiinţe; posesiune în comun. 2. Grup de oameni cu interese, credinţe sau norme de viaţă comune; totalitatea locuitorilor unei localităţi, ai unei ţări etc. – Comun +… …   Dicționar Român

  • fief — FIÉF, fiefuri, s.n. (În evul mediu) Feudă; drept de proprietate asupra unei feude. ♦ fig. Zonă de influenţă absolută sau preponderentă. Fief electoral. – Din fr. fief. Trimis de LauraGellner, 10.05.2004. Sursa: DEX 98  FIÉF s. v. feudă. Trimis… …   Dicționar Român

  • ocupant — OCUPÁNT, Ă, ocupanţi, te, s.m. şi f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forţele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraş străin etc. ♦ p. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr. occupant. Trimis… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”