comunitate

comunitate
COMUNITÁTE, (2) comunităţi, s.f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau fiinţe; posesiune în comun. 2. Grup de oameni cu interese, credinţe sau norme de viaţă comune; totalitatea locuitorilor unei localităţi, ai unei ţări etc. – Comun + suf. -itate (după fr. communauté). cf. lat. c o m m u n i t a s, -a t i s, it. c o m u n i t à.
Trimis de dante, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

COMUNITÁTE s. 1. v. colectivitate. 2. comunitate etnică v. etnie.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

comunitáte s. f., g.-d. art. comunităţii; pl. comunităţi
Trimis de siveco, 26.02.2009. Sursa: Dicţionar ortografic

COMUNIT//ÁTE comunitateăţi f. 1) Caracter comun. comunitate de limbă. comunitate de interese. 2) Grup social ai cărui membri trăiesc împreună sau posedă bunuri materiale, au interese comune; colectivitate. 3) Totalitate de persoane care trăiesc în aceeaşi localitate. 4) Ansamblu de state, unite prin interese economice, politice şi culturale comune. /<fr. communauté, lat. communitas, comunitateatis
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

COMUNITÁTE s.f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau fiinţe; posesiune în comun. 2. Totalitatea celor care trăiesc în acelaşi loc şi au aceleaşi obiceiuri, aceleaşi norme de viaţă etc.; colectivitate. ♦ (biol.) Totalitatea organismelor vegetale care ocupă o zonă geografică oarecare, având relaţii reciproce. [< lat. communitas, cf. fr. communauté, it. comunità].
Trimis de LauraGellner, 14.01.2005. Sursa: DN

COMUNITÁTE s. f. 1. caracterul a ceea ce este comun mai multor persoane sau grupuri sociale. 2. grup de oameni cu interese, credinţe, obiceiuri, norme de viaţă comune; colectivitate, societate. ♢ totalitatea organismelor vegetale care ocupă o anumită zonă geografică, având relaţii reciproce. (<lat communitas, după fr. communauté, it. comunità)
Trimis de Anonim, 02.12.2005. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем сделать НИР

Look at other dictionaries:

  • comunitáte — s. f., g. d. art. comunitäţii; pl. comunitäţi …   Romanian orthography

  • ordin — ÓRDIN, ordine, s.n. 1. Dispoziţie obligatorie, scrisă sau orală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială pentru a fi executată întocmai; poruncă. ♢ expr. La ordinele cuiva = la dispoziţia cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub …   Dicționar Român

  • obşte — ÓBŞTE, obşti, s.f. 1. (înv. şi pop.) Colectivitate, comunitate, populaţie, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulţime; obştime. ♢ De obşte = a) loc. adj. care priveşte sau interesează pe toţi, care aparţine tuturor; comun, general,… …   Dicționar Român

  • clan — CLAN, clanuri, s.n. 1. Comunitate gentilică caracteristică comunei primitive, formată din oameni legaţi prin relaţii de rudenie şi de limbă. 2. (peior.) Clică. – Din fr. clan. Trimis de hai, 21.05.2004. Sursa: DEX 98  CLAN s. v. bandă. Trimis de …   Dicționar Român

  • naţiune — NAŢIÚNE, naţiuni, s.f. Comunitate stabilă de oameni, istoriceşte constituită ca stat, apărută pe baza unităţii de limbă, de teritoriu, de viaţă economică şi de factură psihică, care se manifestă în particularităţi specifice ale culturii naţionale …   Dicționar Român

  • sectă — SÉCTĂ, secte, s.f. Comunitate religioasă desprinsă de biserica oficială respectivă; p. ext. grup (închis) alcătuit din adepţii unei doctrine (filozofice sau politice). – Din fr. secte, lat. secta. Trimis de thiess, 07.08.2003. Sursa: DEX 98 … …   Dicționar Român

  • acord — ACÓRD, acorduri, s.n. 1. Înţelegere, învoială, convenţie etc. între două sau mai multe părţi în vederea încheierii, modificării sau desfiinţării unui act juridic. expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu… …   Dicționar Român

  • biserică — BISÉRICĂ, biserici, s.f. 1. Clădire destinată celebrării unui cult creştin. ♢ expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi uşă de biserică = a (nu) respecta morala religioasă, a (nu) şi îngădui abateri de la morala religioasă …   Dicționar Român

  • călugăr — CĂLÚGĂR, călugări, s.m. I. Bărbat care a făcut legământ să ducă o viaţă religios ascetică şi care trăieşte într o comunitate mănăstirească; monah. II. Instalaţie hidrotehnică cu ajutorul căreia se poate evacua apa din heleşteie, lacuri sau bazine …   Dicționar Român

  • disidenţă — DISIDÉNŢĂ, disidenţe, s.f. Atitudine, manifestare de disident. ♦ (concr.) Grup de persoane cu opinii diferite de acelea ale majorităţii; sciziune formată prin acţiunea unui astfel de grup. [var.: dizidénţă s.f.] – Din fr. dissidence, lat.… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”