călugăr

călugăr
CĂLÚGĂR, călugări, s.m. I. Bărbat care a făcut legământ să ducă o viaţă religios-ascetică şi care trăieşte într-o comunitate mănăstirească; monah. II. Instalaţie hidrotehnică cu ajutorul căreia se poate evacua apa din heleşteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea primenirii ei. – Din sl. kalugerŭ (< gr.).
Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

CĂLÚGĂR s. (bis.) monah, părinte.
Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime

FLOAREA-CĂLÚGĂRULUI s. v. ciuin, odagaci, săpunariţă.
Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime

călúgăr s. m., pl. călúgări
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

CĂLÚGĂR călugări m. Bărbat care face parte dintr-o comunitate mănăstirească; monah. /<sl. kalugeru
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

călúgăr (călúgări), s.m. – 1. Monah. – 2. Încălzitor pentru pat. – Mr., megl. călugăr. ngr. ϰαλόγερος (Murnu 9), posibil prin intermediul sl. kalugerŭ; cf. bg., sb. kaluger (Iordan, BF, VI, 150). Der. călugăraş, s.m. (dim. al lui călugăr; pastilă aromată); călugăresc, adj. (monahal); călugăreşte, adv. (în felul călugărilor); călugăret, s.n. (mulţime de călugări); călugări, vb. (a face pe cineva călugăr, a-l închide într-o mănăstire, în general împotriva voinţei lui; refl., a se face călugăr); călugărie, s.f. (viaţă de călugăr); călugărime, s.f. (mulţime de călugări); călugărire, s.f. (acţiunea de a se face călugăr); călugărit, s.n. (starea de a fi călugăr; călugărie); călugăriţă, s.f. (femeie care trăieşte într-o comunitate mănăstirească; insectă, Mantis religiosa; libelulă, Libellula depressa; gărgăriţă, Coccinella septempunctata), cf. sb. kalugerica "specie de ciupercă", bg. kalugerica "călugăriţă, nagîţ", ngr. ϰαλογρίτζα "silvie".
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужно сделать НИР?

Look at other dictionaries:

  • Călugăr —   Commune and village   …   Wikipedia

  • călugări — CĂLUGĂRÍ, călugăresc, vb. IV. refl. şi tranz. A (se) face călugăr (1) sau călugăriţă (1). – Din călugăr. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  CĂLUGĂRÍ vb. (bis.) (rar) a (se) tunde, (înv.) a (se) postrigi. Trimis de siveco, 05.08.2004.… …   Dicționar Român

  • călugărie — CĂLUGĂRÍE s.f. Viaţă de călugăr(iţă) (călugăr). – Călugăr + suf. ie. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  CĂLUGĂRÍE s. (bis.) monahism, (rar) monahie. Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime  călugăríe s. f …   Dicționar Român

  • monah — MONÁH, monahi, s.m. Călugăr. [var.: monác s.m.] – Din sl. monahŭ, ngr. monahós. Trimis de LauraGellner, 03.06.2004. Sursa: DEX 98  MONÁH s. v. călugăr. Trimis de siveco, 02.04.2009. Sursa: Sinonime …   Dicționar Român

  • benedictin — BENEDICTÍN, Ă, benedictini, e, subst., adj. 1. s.m. şi f. Călugăr (sau călugăriţă) din ordinul întemeiat de sf. Benedict de Nursia în secolul VI. 2. adj. Care aparţine benedictinilor (1), privitor la benedictini. ♦ fig. Laborios, harnic, muncitor …   Dicționar Român

  • bernardin — BERNARDÍN1, bernardini, s.m. Câine mare, cu părul lung, de culoare albă cu pete roşcate, originar din Elveţia, dresat pentru găsirea persoanelor rătăcite în munţi; saint bernard. – Din germ. Bernhardiner. Trimis de paula, 02.06.2002. Sursa: DEX… …   Dicționar Român

  • cenobit — CENOBÍT, cenobiţi, s.m. Călugăr care trăieşte într o mănăstire. – Din fr. cénobite, lat. coenobita. Trimis de valeriu, 03.03.2003. Sursa: DEX 98  CENOBÍT s. (bis.) (înv.) chinovit. (cenobitul este călugărul care trăieşte într o mănăstire.)… …   Dicționar Român

  • călugăresc — CĂLUGĂRÉSC, EÁSCĂ, călugăreşti, adj. De călugăr (I); monahal. ♢ Ghiveci călugăresc = ghiveci fără carne, preparat cu ulei. – Călugăr + suf. esc. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  CĂLUGĂRÉSC adj. 1. (bis.) mănăstiresc, monahal,… …   Dicționar Român

  • dominican — DOMINICÁN1, Ă, dominicani, e, s.m. şi f., adj. 1. s.m. şi f. Călugăr sau călugăriţă dintr un ordin catolic întemeiat în Franţa la începutul sec. XIII. 2. adj. Care aparţine dominicanilor1 (1), privitor la dominicani1. – Din fr. dominicain …   Dicționar Român

  • capucin — CAPUCÍN, Ă, capucini, e, adj. (Despre călugări; adesea substantivat) Care face parte dintr o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. Trimis de valeriu, 11.02.2003. Sursa: DEX 98  capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; f …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”