- benedictin
- BENEDICTÍN, -Ă, benedictini, -e, subst., adj. 1. s.m. şi f. Călugăr (sau călugăriţă) din ordinul întemeiat de sf. Benedict de Nursia în secolul VI. 2. adj. Care aparţine benedictinilor (1), privitor la benedictini. ♦ fig. Laborios, harnic, muncitor. 3. s.f. Băutură spirtoasă, fină, de culoare galbenă, cu gust dulce (preparată la început de benedictini). – Din fr. bénédictin.Trimis de paula, 24.07.2004. Sursa: DEX '98benedictín s. m., adj. m., pl. benedictíni; f. sg. benedictínă, g.-d. art. benedictínei, pl. benedictíneTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficBENEDICTÍN benedictini m. Călugăr care face parte din ordinul întemeiat de către Benedict de Nursia, în sec. VI, în Italia. /<fr. bénédictinTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXBENEDICTÍN, -Ă s.m. şi f. Călugăr(iţă) dintr-un ordin călugăresc, întemeiat în sec. VI de Benedict de Nursia în mănăstirea de la Monte Cassino din Italia. // adj. Care aparţine benedictinilor, referitor la benedictini. ♦ (fig.) Laborios. [< fr. bénédictin].Trimis de LauraGellner, 09.03.2006. Sursa: DNBENEDICTÍN, -Ă I. s. m. f. călugăr(iţă) dintr-un ordin catolic, care a desfăşurat o susţinută activitate în domeniul construcţiilor. o muncă de benedictin = muncă intelectuală minuţioasă şi de lungă durată. II. adj. 1. care aparţine benedictinilor. 2. (fig.) laborios, harnic, muncitor. (< fr. bénédiction)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.