- obşte
- ÓBŞTE, obşti, s.f. 1. (înv. şi pop.) Colectivitate, comunitate, populaţie, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulţime; obştime. ♢ De obşte = a) loc. adj. care priveşte sau interesează pe toţi, care aparţine tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepţie, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obişnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (înv.) spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. 3. (înv.) Obştească adunare; p. ext. adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta şi orânduirile anterioare şi care se caracterizează prin munca în comun şi prin îmbinarea proprietăţii private cu cea colectivă. ♦ Asociaţie, întovărăşire. [var.: óbştie s.f.] – Din sl. obĩštije.Trimis de oprocopiuc, 05.05.2004. Sursa: DEX '98ÓBŞTE s. 1. v. colectivitate. 2. (ist.) obşte sătească = obşte teritorială, obşte vicinală; obşte teritorială v. obşte sătească; obşte vicinală v. obşte sătească.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeÓBŞTE s. v. adunare, chinovie, colectivi-tate, masă, mulţime, norod, popor, sfat, ţară.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimede óbşte loc. adv.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficóbşte s. f., g.-d. art. óbştii; pl. obştiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficÓBŞT//E obştei f. înv. 1) Colectivitate, co-munitate de oameni uniţi la o anumită treaptă de dezvoltare istorică; societate. 2) Repre-zentanţă a poporului; adunare obştească. 3) rar Grup de oameni care îşi petrec timpul liber sau merg undeva împreună; companie; societate. 4) Formă de cooperare economică pentru producerea de bunuri agricole. obşte ţărănească. ♢ De obşte comun, public. [G.-D. obştii] /<sl. obištijeTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXóbşte (óbşti), s.f. – 1. Comunitate, colectivitate, public. – 2. Asociaţie, cooperativă, devălmăşie. – var. obştie. sl. obišti "colectivitate" (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 223), cf. sl. obištije "comunitate", bg., sb. obšti. – Der. obştesc, adj. (comun, public, general); obşteşte, adv. (în comun); obşti, vb. (a face public, a divulga); obştime, s.f. (public); ob(e)ştnic, adj. (public, general), înv., din sl. obeštiniku; obştuitor, s.m. (înv., participant); obştire, s.f. (comunitate; dare în vileag), înv.; obeştui, vb. (înv., a trăi în comunitate), din sl. obištevati; obştui, vb. (a participa), înv. – Din rom. pare că provine mag. hopsa, pl. hopsák, de unde opşag, s.n. (Trans., bîrfă), cf. Drăganu, Dacor., VI, 300. Hopşe, s.f. (Trans., şezătoare pentru a lucra lîna în comun; carne care se mănîncă în comun la ţară), pare der. din acelaşi cuvînt sl. în mod indirect, prin intermediul sl. hopsába (Drăganu, Dacor., III, 720); de aici opsar, s.m. (Mold., măcelar, casap care vinde carnea tranşată), cf. Tiktin.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.