ordin

ÓRDIN, ordine, s.n. 1. Dispoziţie obligatorie, scrisă sau orală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială pentru a fi executată întocmai; poruncă. ♢ expr. La ordinele cuiva = la dispoziţia cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = vă stau la dispoziţie. ♦ (concr.) Act care conţine o dispoziţie cu caracter obligatoriu. ♢ Ordin de zi = act prin care comandantul unei mari unităţi militare se adresează întregii unităţi în anumite ocazii. Ordin de chemare = dispoziţie scrisă a unei autorităţi militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primeşte o însărcinare oficială; delegaţie. Ordin de plată = dispoziţie dată de către o bancă pentru a plăti o sumă de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decoraţie superioară medaliei. 3. Categorie sistematică în zoologie şi în botanică, superioară familiei şi inferioară clasei. 4. Sistem arhitectonic ale cărui elemente sunt dispuse şi proporţionate după anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios şi regulat. 5. Comunitate monahală întâlnită în diverse religii, care susţine o propagandă activă în favoarea religiei respective. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acţiuni războinice. 6. Rang, categorie (după importanţă). ♢ expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regulă, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre.

Trimis de ionel_bufu, 18.04.2008. Sursa: DEX '98



ÓRDIN s. I. 1. v. dispoziţie. 2. v. comandă. 3. v. consemn. 4. v. chemare. II. v. categorie. III. ordin călugăresc v. congregaţie; ordin monahal v. congregaţie.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



órdin s. n., pl. órdine

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ÓRDIN¹ ordine n. Dispoziţie, scrisă sau orală, emisă de o autoritate sau de o persoană oficială spre a fi îndeplinită de cei vizaţi; poruncă; comandă. ♢ La ordinele cuiva la dispoziţia cuiva. ordin de plată dispoziţie în scris dată unei bănci de către un debitor, pentru a vira din contul său o anumită sumă de bani în contul unui creditor. /<lat. ordo, ordininis, fr. ordre

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ÓRDIN² ordine n. Decoraţie guvernamentală superioară medaliei. /<lat. ordo, ordininis, fr. ordre

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ÓRDIN³ ordine n. 1) Treaptă într-o ierarhie; rang. De prim ordin. 2) biol. Categorie sistematică inferioară clasei şi superioară familiei. /<lat. ordo, ordininis, fr. ordre

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: NODEX



ÓRDIN⁴ ordine n. 1) (în Europa medievală) Comunitate monaho-cavalerească, care lua parte la acţiuni războinice. 2) Societate se-cretă. ordinul masonilor. /<lat. ordo, ordininis, fr. ordre

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ÓRDIN s.n. 1. Poruncă; comandă. 2. Comunitate catolică de călugări care se supuneau anumitor reguli; cin, tagmă. ♦ Comunitate de cavaleri călugări din evul mediu. ♦ Societate, asociaţie în care cineva era primit în semn de onoare. 3. Decoraţie; distincţie conferită de stat. 4. Dispoziţie de plată (a unei sume etc.). 5. (biol.) Grup intermediar între clasă şi familie. 6. Sistem de arhitectură ale cărui elemente sunt dispuse şi proporţionate după anumite reguli, încât să alcătuiască un tot armonios. 7. Rang, categorie. v. ordine. ♢ De prim ordin = de prim rang, excelent. 8. De ordin = de natură..., cu caracter... [< lat. ordo, cf. it. ordine].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN



ÓRDIN s. n. 1. dispoziţie obligatorie, dată de o autoritate sau persoană oficială; poruncă; comandă. 2. comunitate catolică de călugări care se supuneau anumitor reguli de organizare şi de activitate; cin, tagmă. ♢ comunitate de cavaleri călugări din evul mediu. ♢ societate, asociaţie în care cineva era primit în semn de onoare. 3. decoraţie superioară medaliei. 4. dispoziţie de plată (a unei sume). 5. (biol.) grup între clasă şi familie. 6. (mat.) ordin de multiplicitate (al rădăcinii unei ecuaţii algebrice) = număr natural care arată de câte ori apare o rădăcină (soluţie) într-o ecuaţie algebrică. 7. sistem de arhitectură ale cărui elemente sunt dispuse şi proporţionate după anumite reguli. 8. rang. categorie. o de ŭl = cu caracter (de); de prim ordin = de cea mai bună calitate, excelent. (< lat. ordo, -inis, fr. ordre)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



órdin (órdine), s.n. – Poruncă, comandament. it. ordine. E dubletul lui ordine, s.f. (rînduială), din lat. ordinem (sec. XIX). – Der. (din fr.) ordinal, adj.; ordinar, adj. (curent, vulgar); ordinanţă, s.f., din pol. ordynans (Tiktin), sec. XVIII, înv.; ordona, vb.; ordonanţă, s.f., din germ. Ordonnanz, cf. rus. orodonanc; ordonator, s.m.; ordonanţa, vb. (a da, a emite un act); coordona, vb.; dezordine, s.f.; dezordona, vb.; subordina (var. subordona) vb., din fr. subordonner.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER