- disidenţă
- DISIDÉNŢĂ, disidenţe, s.f. Atitudine, manifestare de disident. ♦ (concr.) Grup de persoane cu opinii diferite de acelea ale majorităţii; sciziune formată prin acţiunea unui astfel de grup. [var.: dizidénţă s.f.] – Din fr. dissidence, lat. dissidentia.Trimis de LauraGellner, 16.06.2004. Sursa: DEX '98DISIDÉNŢĂ s. v. sciziune.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimedisidénţă s. f., pl. disidénţeTrimis de siveco, 12.02.2005. Sursa: Dicţionar ortograficdisidénţă s. f., g.-d. art. disidénţei; pl. disidénţeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficDISIDÉNŢ//Ă disidenţăe f. 1) Stare a unei persoane sau a unui grup de persoane care încetează a se supune unei autorităţi sau care se separă de o comunitate. 2) Grup de persoane care nu se mai supune unei autorităţi sau s-a separat de o comunitate. 3) Sciziune într-o comunitate, provocată de deosebirile de idei. /<fr. dissidence, lat. dissidentiaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXDISIDÉNŢĂ s.f. Deosebire de opinii (faţă de o majoritate); sciziune, schismă; dezacord. ♦ Grup de persoane care susţin o părere diferită de aceea a majorităţii; sciziune care ia naştere în urma unei asemenea situaţii. [var. dizidenţă s.f. / cf. fr. dissidence, lat. dissidentia].Trimis de LauraGellner, 17.05.2006. Sursa: DNDISIDÉNŢĂ s. f. deosebire de opinii (faţă de o majoritate); dezacord. ♢ grup de persoane care susţin o parte diferită de aceea a majorităţii; sciziune care ia naştere în urma unei asemenea situaţii. (< fr. dissidence, lat. dissidentia)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.