sfârşit

sfârşit
SFÂRŞÍT1 s.n. 1. Faptul de a (se) sfârşi; partea care sfârşeşte sau cu care se sfârşeşte ceva; moment final; fine. ♢ loc. adj. Fără sfârşit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ♢ loc. adv. În sfârşit = în cele din urmă, în fine. La sfârşit = la urmă. ♢ expr. A face (sau a pune) sfârşit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârşit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ♢ expr. A-şi da sfârşitul (sau obştescul sfârşit) = a muri. 3. (înv.) Scop, ţintă. [var.: (reg.) fârşít s.n.] – v. sfârşi.
Trimis de dante, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

SFÂRŞÍT2, -Ă, sfârşiţi, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – v. sfârşi.
Trimis de dante, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

Sfârşit ≠ început, introducere, nesfârşit
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

SFÂRŞÍT adj. 1. v. isprăvit. 2. v. extenuat. 3. v. lihnit.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

SFÂRŞÍT s. 1. v. terminare. 2. v. capăt. 3. v. încheiere. 4. încheiere, (înv.) istov. (După sfârşitul nunţii.) 5. încetare, terminare, (înv. şi reg.) spargere, spart. (După sfârşitul horei.) 6. (înv.) săvârşenie. (sfârşitul zilei.) 7. final, urmă. (A venit abia la sfârşit.) 8. deznodământ, soartă. (sfârşitul bătăliei s-a decis.) 9. deznodământ, epilog, final, încheiere, (livr.) fine. (sfârşitul acţiunii unui roman.) 10. coadă, fine. (Poanta e plasată la sfârşit.) 11. consumare, epuizare, isprăvire, sfârşire, terminare. (sfârşitul tuturor proviziilor.) 12. (fig.) apus. (A ajuns la sfârşitul vieţii.) 13. v. moarte.
Trimis de siveco, 14.02.2009. Sursa: Sinonime

sfârşít s. n., pl. sfârşíturi (şi: sfârşíte în loc. pe sfârşit)
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

SFÂRŞÍT sfârşituri n. 1) Partea cu care se termină sau se încheie ceva. sfârşitul drumului. ♢ În sfârşit în cele din urmă. La sfârşit la urmă. A se apropia de sfârşit a fi aproape pe terminate. Fără sfârşit a) care nu se termină niciodată; b) mereu; întruna; tot timpul. 2) Element morfologic variabil care se adaugă la tema cuvintelor flexibile pentru a exprima forme sau paradigme flexionare; terminaţie; desinenţă. 3) Stingere din viaţă; moarte. ♢ A-şi da obştescul sfârşit a muri. /v. a sfârşi
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем написать курсовую

Look at other dictionaries:

  • fine — FÍNE s.n. (livr.) Sfârşit. ♢ loc. adv. În fine = a) în sfârşit; b) în concluzie. – Din it. fine, fr. fin, enfin. Trimis de LauraGellner, 11.05.2004. Sursa: DEX 98  FÍNE s. 1. v. capăt. 2 …   Dicționar Român

  • final — FINÁL, Ă, finali, e, adj., subst. 1. adj. Care reprezintă sfârşitul, încheierea, care marchează ultima fază (a unei lucrări, a unui proces, a unei acţiuni, a unui eveniment etc.); care se află în urmă, la sfârşit. ♦ (Substantivat, f.) Ornament… …   Dicționar Român

  • nesfârşit — NESFÂRŞÍT1, nesfârşituri. s.n. Ceea ce nu are (sau pare că nu are) limită în spaţiu sau în timp; nemărginire, infinit. ♢ loc. adv. La nesfârşit = continuu, întruna, necontenit, ♢ Eternitate, veşnicie. – Ne + sfârşit. Trimis de GabiAlex,… …   Dicționar Român

  • urmă — ÚRMĂ, urme, s.f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ♢ loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare …   Dicționar Român

  • capăt — CÁPĂT, capete, s.n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situaţii sau a unei stări; margine, limită, sfârşit1, istov. ♢ loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârşit; îndelungat, întins. ♢ loc. adv. De la (sau din) capăt = de la… …   Dicționar Român

  • crepuscul — CREPÚSCUL, crepuscule, s.n. 1. Sfârşit de zi; înserare, amurg. ♦ fig. Declin, sfârşit. 2. Perioadă de timp înainte de răsăritul soarelui; auroră. 3. Lumină slabă, semiîntuneric. – Din fr. crépuscule, lat. crepusculum. Trimis de ana zecheru, 13.09 …   Dicționar Român

  • infinit — INFINÍT, Ă, (1, 3) infiniţi, te, adj., s.m., (2) infinituri, s.n. 1. adj. Care nu are margini, limite; nesfârşit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ♢ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2 s.n. Categorie care exprimă… …   Dicționar Român

  • istov — ISTÓV s.n. (înv.) Sfârşit1, capăt. ♢ loc. adj. şi adv. (pop.) De istov = cu totul, complet, definitiv, perfect. Fără istov = fără încetare; nesfârşit, necurmat. – Din sl. istovŭ adevărat . Trimis de valeriu, 21.07.2003. Sursa: DEX 98  ISTÓV s …   Dicționar Român

  • deznodământ — DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s.n. Felul cum ia sfârşit, cum se rezolvă o situaţie, o încurcătură, un conflict etc. ♦ spec. Parte finală a unei compoziţii epice sau dramatice, care aduce soluţia intrigii. – Deznoda + suf. ământ (după fr. dénouement) …   Dicționar Român

  • exitus — s.n. (livr.) Moarte, sfârşit. – cuv. lat. Trimis de claudia, 17.06.2004. Sursa: DEX 98  ÉXITUS s. v. decedare, deces, dispariţie, moarte, pieire, prăpădire, răposare, sfârşit, stingere, sucombare. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime … …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”