- istov
- ISTÓV s.n. (înv.) Sfârşit1, capăt. ♢ loc. adj. şi adv. (pop.) De istov = cu totul, complet, definitiv, perfect. Fără istov = fără încetare; nesfârşit, necurmat. – Din sl. istovŭ "adevărat".Trimis de valeriu, 21.07.2003. Sursa: DEX '98ISTÓV s. v. încheiere, sfârşit.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeistóv s. n.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficISTÓV n. înv. Parte cu care se termină sau se încheie ceva; sfârşit; capăt. ♢ De istov în întregime; cu totul. Fără istov fără încetare; necontenit. /<sl. istovuTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXistóv2, -ă, adj. (înv.) curat, adevărat, exact, precis; amănunţit.Trimis de blaurb, 02.06.2006. Sursa: DARistóv1, istóvuri, s.n. (înv.) 1. capăt, fine, sfârşit; (în loc. adj. şi adv.) de istov = până la sfârşit, de tot, cu totul, gata, deplin, complet, cu desăvârşire, desăvârşit, definitiv, perfect, bine de tot; pentru totdeauna, pe vecie, de veci; fără istov = fără încetare, necurmat, nesfârşit, fără sfârşit. 2. pierzare, moarte; de istov = de moarte, de graţie, mortal. 3. încheierea unui cont, socoteală, decontare. 4. termen de plată, achitare, lichidare, sumă scadentă.Trimis de blaurb, 02.06.2006. Sursa: DARistóv adv. – Cu totul, complet. sl. istovŭ "adevărat" (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 269; Cihac, II, 151; Tiktin; DAR). sec. XVII, înv. – Der. istov, s.n. (sfîrşit, extremitate, capăt; lichidare, sold; scadenţă; deces, sfîrşit); istovi, vb. (a termina, a sfîrşi; a epuiza, a copleşi; a omorî; a cheltui, a risipi; a lichida); istoveală, s.f. (epuizare, oboseală); istovitor, adj. (care istoveşte).Trimis de blaurb, 25.10.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.