- capăt
- CÁPĂT, capete, s.n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situaţii sau a unei stări; margine, limită, sfârşit1, istov. ♢ loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârşit; îndelungat, întins. ♢ loc. adv. De la (sau din) capăt = de la început. În capăt = a) în frunte; b) exact, deplin. Până la capăt = până la sfârşit; până la ultimele consecinţe, în mod consecvent. ♢ expr. La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situaţii) = a face să înceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capăt = a duce la bun sfârşit. A o scoate la capăt cu ceva = a ieşi cu bine dintr-o situaţie neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înţelege cu cineva. Nici un capăt de aţă = absolut nimic. Până la (sau într-)un capăt de aţă = absolut tot. 2. Fragment; rămăşiţă de... – Refăcut din pl. capete < lat. capita).Trimis de valeriu, 31.07.2004. Sursa: DEX '98CÁPĂT s. 1. v. extremitate. 2. v. vârf. 3. v. cap. 4. v. extremitate. 5. v. căpătâi. 6. v. flanc. 7. cap, final, fine, încheiere, sfârşit, (înv.) concenie, coneţ, cumplire, săvârşit, sfârşenie, sfârşitură, termen. (A dus-o cu bine la capăt.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecápăt s. n., pl. cápeteTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCÁP//ĂT capătete n. 1) Extremitate a ceva (corp, suprafaţă, lucru, stare, perioadă de timp etc.); margine; extremă. capătătul podului. ♢ Fără capăt fără sfârşit. De la capăt de la început. Până la capăt până la sfârşit. A pune capăt a face să înceteze. A da de capăt a duce la bun sfârşit. 2) Parte a ceva rămasă neconsumată sau neutilizată; rămăşiţă; rest. Un capăt de lumânare. /<lat. capitaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.