proţap

PROŢÁP, proţapuri, s.n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului şi de care se prinde jugul; rudă. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamaţie prezentată domnitorului, pe deasupra capetelor mulţimii. ♢ expr. A umbla cu jalba în proţap = a protesta, a reclama; a cere cu insistenţă ceva. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două beţe, despicate în formă de furcă şi înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peştele întreg pentru a se frige. 4. Pârghie la moara de vânt sau la fântână. – Din sl. procĕpŭ, bg. procep.

Trimis de oprocopiuc, 24.08.2008. Sursa: DEX '98



PROŢÁP s. 1. v. oişte. 2. v. pârghie. 3. pârghie. (proţap la fântână.)

Trimis de siveco, 17.11.2008. Sursa: Sinonime



PROŢÁP s. v. căluş.

Trimis de siveco, 17.11.2008. Sursa: Sinonime



proţáp s. n., pl. proţápuri

Trimis de siveco, 24.08.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



PROŢÁP proţapuri n. 1) Lemn lung şi gros de care se fixează jugul la carul cu boi. 2) Prăjină, de obicei, despicată la unul din capete, având diferite întrebuinţări. proţap pentru oale. ♢ A umbla (sau a veni) cu o jalba în proţap a veni cu o plângere; a se plânge; a se jelui. 3) Instalaţie primitivă, formată din două beţe despicate la un capăt şi înfipte în pământ, între care se pun la fript alimente (carne, peşte etc.). /<sl. proţepu, bulg. procep

Trimis de siveco, 24.08.2008. Sursa: NODEX



PROŢÁP, proţapuri, s.n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului şi de care se prinde jugul; (reg.) rudă. ♢ expr. A umbla cu (sau a avea) două proţapuri la car = a fi pregătit pentru orice eventualitate. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamaţie şi care se prezenta domnitorului, pe deasupra capetelor mulţimii. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două beţe, despicate în formă de furcă şi înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peştele întreg pentru a se frige. ♦ Pârghie la moara de vânt sau la fântână. 4. Căluş. [pl. şi: (rar) proţape] – bg., sb. procep.

Trimis de gall, 17.11.2008. Sursa: DLRM



proţáp (-pi), s.m. – 1. Crăcană, băţ, par cu două sau mai multe braţe. – 2. Crăcană care serveşte ca sprijin pentru crengile încărcate. – 3. Ţăpuşă, frigare. – 4. Prăjină lungă. – 5. Oişte, tînjală. – 6. Proptea, reazem, stîlp. – 7. Băţ, par, ţeapă. bg. procĕp, sb. procjep, slov. procĕp (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Conev 69). – Der. proţăpel, s.f. (japiţă la car); proţăpi, vb. (a fixa, a înţepeni; a sprijini, a întări; a sili, a obliga).

Trimis de blaurb, 17.11.2008. Sursa: DER