plenitudine — PLENITÚDINE s.f. Dezvoltare completă, integrală; deplinătate, totalitate; p. ext. desăvârşire. ♢ Plenitudine vocalică = perceptibilitate sau audibilitate a unei vocale, putere sonoră a unei vocale. – Din fr. plénitude, lat. plenitudo, inis.… … Dicționar Român
luciditate — LUCIDITÁTE s.f. Însuşire a unei persoane sau a unei minţi lucide; claritate în gândire. ♦ Deplinătate a funcţiilor intelectuale; stare de conştienţă. – Din fr. lucidité. Trimis de Iris, 10.05.2004. Sursa: DEX 98 LUCIDITÁTE s. 1. v. conştienţă.… … Dicționar Român
desăvârşire — DESĂVÂRŞÍRE, desăvârşiri, s.f. Acţiunea de a (se) desăvârşi şi rezultatul ei. ♢ loc. adv. Cu desăvârşire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. – v. desăvârşi. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 Desăvârşire ≠ nedesăvârşire … Dicționar Român
integritate — INTEGRITÁTE s.f. 1. Însuşirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate. 2. Însuşirea de a fi sau de a rămâne intact, întreg. 3. (În sintagma) Integritate teritorială = principiu de bază al dreptului internaţional potrivit căruia… … Dicționar Român
plin — PLIN, Ă, plini, e, adj., s.n. I. adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ♢ expr. Plin ochi = umplut până la limita capacităţii. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o… … Dicționar Român
plineală — PLINEÁLĂ s. v. deplinătate, desăvârşire, plenitudine, plinătate. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime plineálă, plinéli, s.f. (înv.) 1. plinătate. 2. îndeplinire, executare silită (a unei hotărâri). 3. achitare a unei datorii. Trimis… … Dicționar Român
plinăciune — PLINĂCIÚNE s. v. deplinătate, desăvârşire, plenitudine, plinătate. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime … Dicționar Român
plinătate — PLINĂTÁTE s.f. Calitatea de a fi deplin, întreg; integritate, totalitate, plenitudine. – Plin + suf. ătate. Trimis de oprocopiuc, 24.03.2004. Sursa: DEX 98 PLINĂTÁTE s. v. desăvârşire. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime plinătáte s … Dicționar Român
întregime — ÎNTREGÍME, întregimi, s.f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ♢ loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. ime. Trimis de valeriu, 25.04.2003. Sursa: DEX 98 … Dicționar Român
întregiune — întregiúne s.f. (înv.) deplinătate, plenitudine. Trimis de blaurb, 19.06.2006. Sursa: DAR … Dicționar Român
