plin

PLIN, -Ă, plini, -e, adj., s.n. I. adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ♢ expr. Plin ochi = umplut până la limita capacităţii. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri şi nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) În care au fost introduse cartuşe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neştirbit. ♢ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile şi drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conţine, are ceva în cantitate sau în număr mare. ♦ (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parţial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre fiinţe, corpul lor sau părţi ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuţ. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârşit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum. ♢ expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. s.n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spaţiu etc.; conţinut, cuprins. ♢ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanenţă într-o conductă de transport. ♢ Loc adv. Din plin = din abundenţă. ♢ loc. adj. şi adv. În plin = în centru, la ţintă. ♢ loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. în toiul... ♢ expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuşi, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ţinta vizată, a-şi ajunge scopul. A-i ieşi cuiva cu plin(ul) = a-i ieşi cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credinţa populară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei maşini. – lat. plenus.

Trimis de oprocopiuc, 24.03.2004. Sursa: DEX '98



Plin ≠ deşert, gol, sec

Trimis de siveco, 11.05.2008. Sursa: Antonime



PLIN adj. 1. întreg, neînceput. (Pe masă se află un pahar plin cu apă.) 2. complet. (Vagonul este plin.) 3. v. doldora. 4. încărcat, umplut, (Transilv.) tecăruit. (Pivniţă plin cu lemne) 5. v. încărcat. 6. v. masiv. 7. v. înţesat. 8. acoperit, încărcat. (O grădină plin cu flori.) 9. încărcat, (prin Olt.) rapăn. (Un cais plin de fructe.) 10. v. scăldat. 11. v. întreg. 12. v. grăsuţ. 13. v. gras. 14. gras, împlinit, rotund, rotunjit. (Braţe plin.) 15. v. măşcat.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



PLIN s. v. conţinut, cuprins.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



plin adj. m., pl. plini; f. sg. plínă, pl. plíne

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



plin s. n., (spaţii) pl. plínuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



PLIN¹ n. Conţinut al unui recipient. ♢ Din plin din belşug; din abundenţă. A face plinul a umple cu benzină rezervorul unei maşini. A-i merge (cuiva) din plin a reuşi în toate. A-i ieşi (cuiva) cu plinul a ieşi în faţa sau a trece pe dinaintea cuiva cu ceva plin, în special cu o căldare de apă, ceea ce, în superstiţii, este considerat ca semn bun. /<lat. plenus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



PLIN² plină (plini, pline) 1) şi fig. (în opoziţie cu gol) (despre vase, recipiente, încăperi etc.) Care conţine atât cât poate cuprinde. Pahar plin. Sac plin. Magazie plină. ♢ plin (cu) ochi umplut până la limită. A fi plin de sine a fi încrezut. 2) şi fig. Care posedă sau conţine o cantitate ori un număr mare (de ceva). plin de bani. plin de greşeli. plin de emoţii. 3) Care cuprinde toate elementele necesare; căruia nu-i lipseşte nimic; întreg; complet. ♢ Lună plină lună rotundă. Voce plină voce puternică şi sonoră. 4) (despre persoane sau despre părţi ale corpului) Care are forme rotunde. plin la trup. Faţă plină. 5) Care este fără goluri; care nu e deşert. Nucă plină. Ştiulete plin. /<lat. plenus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



plin (plínă), adj. – 1. Umplut, ocupat. – 2. Compact, masiv. – 3. (s.n.) Întîlnire întîmplătoare cu o persoană care duce un vas plin cu apă; se consideră de bun augur, iar dacă vasul este gol, de rău augur. – Cu plin, în mod fericit; în plin, perfect; din plin, întocmai, exact. – Mr. plin, megl. (am)plin, istr. pl’ir. lat. plenus (Puşcariu 1337; Candrea-Dens., 1405; REW 6596), cf. it. pieno, prov. ple, fr. plein, sp. lleno, port. cheio. – Der. plinătate, s.f. (plenitudine), format după fr. plénitude; plineală, s.f. (înv., îndeplinire, executare silită); plinuţ, adj. (aproape plin; durduliu); împlini (var. plini), vb. (a umple, a face plin; a completa; a satisface; a executa, a îndeplini; a atinge o vîrstă sau o cantitate; refl., a se realiza, a se verifica; refl., a ajunge la soroc, la scadenţă; refl., a-şi găsi naşul, a i se înfunda), se consideră îndeobşte ca der. din lat. (im)plenῑre (Densusianu, Hlr., 150; Candrea-Dens., 1407; Puşcariu 789), în timp ce Cihac, II, 265, îl deriva din sl. (na)plŭniti; neîmplinit, adj. (neexecutat; imperfect); împlinitor, s.m. (înv., executor); deplin, adv. (împlinit; adj., complet); deplinătate, s.f. (plenitudine); îndeplini, vb. (a executa). – cf. suplini.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER