competenţă

competenţă
COMPETÉNŢĂ, competenţe, s.f. Capacitate a cuiva de a se pronunţa asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoaşteri adânci a problemei în discuţie; capacitate a unei autorităţi, a unui funcţionar etc. de a exercita anumite atribuţii. ♢ expr. A fi de competenţa cuiva = a intra în atribuţiile cuiva. A-şi declina competenţa = a se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunţa într-o problemă. [var.: competínţă s.f.] – Din fr. compétence.
Trimis de LauraGellner, 21.10.2008. Sursa: DEX '98

Competenţă ≠ incompetenţă
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

COMPETÉNŢĂ s. 1. v. capacitate. 2. v. calitate.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

competénţă s. f., g.-d. art. competénţei; pl. competénţe
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

COMPETÉNŢ//Ă competenţăe f. 1) Caracter competent. 2) Ansamblu de informaţii teoretice şi practice. A avea competenţă. A studia cu competenţă. 3) Per-soană competentă. A consulta o competenţă. [G.-D. competenţei] /<fr. compétence
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

COMPETÉNŢĂ s.f. 1. Pricepere, cădere de a se pronunţa asupra unei probleme, de a face ceva; capacitate a unei autorităţi, a unui funcţionar etc. de a exercita anumite atribuţii. ♢ A fi de competenţa cuiva = a intra în atribuţiile cuiva; a-şi declina competenţa = a se declara fără autoritate sau fără pregătirea necesară pentru a se pronunţa într-o problemă. 2. Particularitate a unui agent morfogenetic (apă, vânt, gheţar) de a deplasa elementele unei roci. [var. competinţă s.f. / cf. fr. compétence, it. competenza, lat. competentia].
Trimis de LauraGellner, 08.04.2006. Sursa: DN

COMPETÉNŢĂ s. f. 1. capacitate a cuiva de a se pronunţa asupra unei probleme, de a face ceva. 2. aptitudine, calitate a unei autorităţi, a unui funcţionar de a exercita anumite atribuţii. o a fi de ă cuiva = a intra în atribuţiile cuiva; a-şi declina ă = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluţiona un litigiu. 3. ştiinţa lingvistică implicită, interiorizată de subiecţii vorbitori ai unei limbi. 4. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci. 5. (biol.) capacitate a celulelor de a reacţiona la semnale de dezvoltare. (< fr. compétence, lat. competentia)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужно решить контрольную?

Look at other dictionaries:

  • competénţã — s. f., g. d. art. competénţei; pl. competénţe …   Romanian orthography

  • declinatoriu — DECLINATÓRIU, ÓRIE, declinatorii, adj. Care respinge competenţa unei instanţe sau contestă o jurisdicţie. ♦ (Substantivat, n.; în sintagma) Declinatoriu de competenţă = hotărâre prin care o instanţă constată necompetenţa ei şi trimite cauza la o… …   Dicționar Român

  • jurisdicţie — JURISDÍCŢIE, jurisdicţii, s.f. 1. Putere, competenţă de a judeca a unui judecător sau a unei instanţe. 2. Totalitatea instanţelor judecătoreşti de acelaşi grad. 3. Ansamblul organelor care au competenţa de a judeca pricini de aceeaşi categorie. 4 …   Dicționar Român

  • incompetenţă — INCOMPETÉNŢĂ, incompetenţe, s.f. Lipsă de competenţă. [var.: incompetínţă s.f.] – Din fr. incompétence. Trimis de valeriu, 28.07.2006. Sursa: DEX 98  Incompetenţă ≠ competenţă Trimis de siveco, 28.07.2006. Sursa: Antonime  INCOMPETÉNŢĂ s. v.… …   Dicționar Român

  • resort — RESÓRT1, resoarte, s.n. Sector, domeniu de activitate; p. ext. persoanele care îl reprezintă. ♢ Autoritate de resort = autoritate sub a cărei jurisdicţie intră o problemă şi care are competenţa de a o rezolva. ♢ expr. A fi de resortul cuiva = a… …   Dicționar Român

  • atribuţie — ATRIBÚŢIE, atribuţii, s.f. Sferă de autoritate, de competenţă, de activitate a cuiva; însărcinare, muncă dată cuiva spre îndeplinire. [var.: atribuţiúne s.f.] – Din fr. attribution, lat. attributio, onis. Trimis de RACAI, 30.09.2003. Sursa: DEX… …   Dicționar Român

  • declina — DECLINÁ, declín, vb. I. 1. tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. tranz. (Rar; în expr.) A şi declina numele, calitatea etc. = a şi spune numele, calitatea etc.; a se… …   Dicționar Român

  • depăşi — DEPĂŞÍ, depăşesc, vb. IV. tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în acelaşi sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competenţa cuiva. Această… …   Dicționar Român

  • incompetent — INCOMPETÉNT, Ă, incompetenţi, te, adj. Care nu este competent; care nu are dreptul sau căderea de a face ceva; necompetent. ♦ (Despre un organ de stat) Care nu are puterea legală de a judeca, cerceta sau rezolva o anumită problemă. – Din fr.… …   Dicționar Român

  • oficialitate — OFICIALITÁTE, (1) oficialităţi, s.f. 1. Persoană oficială; (la pl.) autorităţile dintr o ţară, dintr un oraş; reprezentanţii oficiali ai autorităţii. 2. (jur.; în sintagma) Principiul oficialităţii = principiu de bază al dreptului procesual penal …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”