pronunţie — PRONÚNŢIE, pronunţii, s.f. Pronunţare, rostire; mod de a pronunţa. – Din it. pronunzia. Trimis de ana zecheru, 22.04.2004. Sursa: DEX 98 PRONÚNŢIE s. 1. v. pronunţare. 2. pronunţare, (înv.) pronunţiaţie. (Are o pronunţie străină.) 3. v. fo… … Dicționar Român
accent — ACCÉNT, accente, s.n. 1. Pronunţare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr un cuvânt sau a unui cuvânt dintr un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunţare sau altă… … Dicționar Român
articulaţie — ARTICULÁŢIE, articulaţii, s.f. 1. Legătură între două sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legături; încheietură. ♦ Legătură mobilă a segmentelor unui animal artropod. ♦ Legătură între două sau mai multe corpuri… … Dicționar Român
fonetism — FONETÍSM, fonetisme, s.n. 1. Totalitatea sunetelor unui sistem fonetic. 2. Mod specific de a pronunţa un anumit sunet sau un cuvânt. – Din fr. phonétisme. Trimis de zaraza joe, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 FONETÍSM s. (fon.) pronunţare, pronunţie … Dicționar Român
anticipare — ANTICIPÁRE, anticipări, s.f. Acţiunea de a anticipa; anticipaţie. ♦ (fon.) Pronunţare anticipată a unui sunet dintr o silabă următoare. – v. anticipa. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 ANTICIPÁRE s. v. anticipaţie. Trimis de… … Dicționar Român
exprimare — EXPRIMÁRE, exprimări, s.f. Acţiunea de a (se) exprima şi rezultatul ei; manifestare, exteriorizare a unor fenomene, idei, sentimente etc. Trimis de Zavaidoc, 13.09.2007. Sursa: DLRM EXPRIMÁRE, exprimări, s.f. Acţiunea de a (se) exprima şi… … Dicționar Român
omonim — OMONÍM, (1) omonime, s.n., (2) omonimi, s.m. 1. s.n. Cuvânt care are aceeaşi formă şi aceeaşi pronunţare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens şi ca origine. 2. s.m. Persoană care poartă acelaşi nume cu altcineva; tiz. – Din… … Dicționar Român
ortoepie — ORTOEPÍE s.f. Ansamblu de reguli proprii unei limbi care stabilesc pronunţarea corectă (literară) a cuvintelor; disciplină care se ocupă cu studiul acestor reguli. – Din fr. orthoépie. Trimis de ionel bufu, 16.05.2004. Sursa: DEX 98 ortoepíe s … Dicționar Român
ortofonie — ORTOFONÍE s.f. Pronunţare considerată normală sau corectă a unui fonem sau a unui grup de foneme. – Din fr. orthophonie. Trimis de ionel bufu, 16.05.2004. Sursa: DEX 98 ortofoníe s. f., art. ortofonía, g. d. ortofoníi, art. ortofoníei Trimis de … Dicționar Român
prozodie — PROZODÍE s.f. 1. Parte a poeticii care studiază versificaţia şi normele ei sub raportul structurii versurilor, al numărului accentelor sau lungimii silabelor versurilor. 2. (înv.) Punctuaţie. – Din ngr. prosodía, fr. prosodie. Trimis de… … Dicționar Român
