ortoepie

ORTOEPÍE s.f. Ansamblu de reguli proprii unei limbi care stabilesc pronunţarea corectă (literară) a cuvintelor; disciplină care se ocupă cu studiul acestor reguli. – Din fr. orthoépie.

Trimis de ionel_bufu, 16.05.2004. Sursa: DEX '98



ortoepíe s. f., art. ortoepía, g.-d. ortoepíi, art. ortoepíei

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ORTOEPÍE f. 1) Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul regulilor de rostire corectă. 2) Totalitate a regulilor de pronunţare corectă într-o limbă. [G.-D. ortoepiei] /<fr. orthoépie

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ORTOEPÍE s.f. Pronunţare corectă a cuvintelor. ♦ Parte a lingvisticii care studiază pronunţarea corectă a cuvintelor unei limbi. [gen. -iei. / < fr. orthoépie, cf. gr. orthoepeia – limbaj corect].

Trimis de LauraGellner, 05.01.2007. Sursa: DN



ORTOEPÍE s. f. ansamblu de reguli proprii unei limbi, pronunţare corectă a cuvintelor; parte a lingvisticii care studiază aceste reguli. (< fr. orthoépie, lat., gr. orthoepia, germ. Orthoepie)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN