- opune
- OPÚNE, opún, vb. III. 1. tranz. A pune în faţa cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. ♦ refl. A se împotrivi (rezistând sau făcând uz de forţă), a pune piedici, a ţine piept; a zădărnici. 2. tranz. A pune faţă în faţă două sau mai multe fiinţe sau lucruri pentru a scoate în evidenţă, prin comparaţie, deosebirile dintre ele. 3. refl. (Despre unghiuri) A fi aşezat, într-o figură geometrică, în faţa altui unghi sau în faţa uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi aşezat în faţa altei laturi sau în faţa unuia dintre unghiuri. [prez. ind. şi: (reg.) opúi] – Din lat. opponere, fr. opposer (după pune).Trimis de ana_zecheru, 06.05.2004. Sursa: DEX '98OPÚNE vb. 1. v. împotrivi. 2. a se înfrunta, (fig.) a se ciocni. (Se opune interese antagonice.) 3. a se contrazice, (fig.) a se ciocni. (Tendinţe care se opune.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeopúne vb. puneTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA OPÚNE opún tranz. (fiinţe, lucruri, acţiuni etc.) A pune faţă-n faţă (pentru a evidenţia deosebirea dintre ele sau pentru a demonstra incompatibilitatea lor); a contrapune. /<lat. opponere, fr. opposerTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE OPÚNE mă opún intranz. 1) A nu cădea de acord, ripostând; a fi împotrivă; a se împotrivi. 2) (despre unghiuri sau despre laturi) A fi aşezat în faţa altui unghi sau a altei laturi. /<lat. opponere, fr. opposerTrimis de siveco, 28.11.2007. Sursa: NODEXOPÚNE vb. I. tr. 1. a pune în faţa cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. 2. a pune faţă în faţă, a compara. II. refl. a se împotrivi. (< lat. opponere, după fr. opposer)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNopúne (n, opús), vb. – A (se) împotrivi. lat. opponere (sec. XIX), adaptat la conj. lui pune. – Der. opozant, s.m., din fr. opposant; opoziţi(un)e, s.f., din fr. opposition; opoziţionist, adj., din fr. oppositionniste.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.