mântui

mântui
MÂNTUÍ, mấntui, vb. IV. tranz. şi refl. 1. (pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În limbaj bisericesc) A ierta sau a obţine iertarea pentru păcatele săvârşite, a scăpa de pedeapsa divină; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) sfârşi. ♢ expr. (refl.) A se mântui cu... = a muri. [prez. ind. şi: mântuiesc] – Din magh. menteni.
Trimis de LauraGellner, 26.05.2004. Sursa: DEX '98

A mântui ≠ a începe
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

MÂNTUÍ vb. (bis.) a (se) izbăvi, a (se) purifica, a (se) răscumpăra, a (se) salva, (înv.) a (se) scoate, a (se) scumpăra, a (se) scura, a (se) spăsi, (fig.) a (se) curăţa, a (se) spăla. (S-a mântui de păcate.)
Trimis de siveco, 12.03.2009. Sursa: Sinonime

MÂNTUÍ vb. v. apăra, dezrobi, dezvinovăţi, disculpa, elibera, emancipa, epuiza, isprăvi, încheia, justifica, libera, salva, scăpa, scoate, scuza, sfârşi, termina.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

mântuí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. mântuie, imperf. 3 sg. mântuiá (a salva, a vindeca ind. prez. 1 sg. măntuiésc, 3 sg. mântuiéşte; conj. prez. 3 sg. şi pl. mântuiáscă)
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

A MÂNTU//Í mântuiiésc tranz. pop. 1) A face să se mântuie. 2) A scoate cu bine dintr-o situaţie complicată; a scăpa; a salva. 3) fam. A lipsi de viaţă; a omorî; a răpune; a sfârşi. mântui de zile. [Şi mântui] /<ung. menteni
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

A SE MÂNTU//Í mă mântuiiésc intranz. 1) pop. A ajunge la capăt; a se încheia; a se termina. ♢ mântui (cu cineva) a muri. 2) rel. A-şi ispăşi păcatele; a scăpa de pedeapsa divină. [Şi mântui] /<ung. menteni
Trimis de siveco, 09.06.2008. Sursa: NODEX

mîntuí (-uésc, mântuít), vb. – 1. A salva. – 2. A răscumpăra, a elibera. – 3. A termina, a sfîrşi. – 4. (refl.) A se salva, a se lecui. – 5. (refl.) A se elibera, a se izbăvi. – 6. (refl.) A se termina, a se sfîrşi. Mag. menteni, din ment "liber" (Miklosich, Fremdw., 110; Cihac, II, 515; Weigand, Jb., XIII, 111; Tiktin; Iordan, Dift., 138; Berneker, II, 37; Gáldi, Dict., 94), poate prin intermediul sl., cf. sb., cr., slov. mentovani. Der. mîntuială, s.f. (bun sfîrşit, izbăvire; adv., fără grijă, dat rasol); mîntuinţă, s.f. (izbăvire, răscumpărare); mîntuitor, adj. (salvator).
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем решить контрольную работу

Look at other dictionaries:

  • mântuí — vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá (a salva, a vindeca ind. prez. 1 sg. mãntuiésc, 3 sg. mântuiéşte; conj. prez. 3 sg. şi pl. mântuiáscã) …   Romanian orthography

  • Siege of Mantua (1799) — Infobox Military Conflict conflict=Battle of Mantua caption= partof=the War of the Second Coalition date=April July 1799 place=Mantua, present day Italy result=Austrian victory combatant1=flagicon|France France flagicon|Poland Polish Legions… …   Wikipedia

  • mântuială — MÂNTUIÁLĂ, mântuieli, s.f. (În loc. adj. şi adv.) De mântuială = superficial, grăbit, prost. [pr.: tu ia ] – Mântui + suf. eală. Trimis de vbrandl, 10.04.2003. Sursa: DEX 98  mântuiálă s. f., g. d. art …   Dicționar Român

  • mântuitor — MÂNTUITÓR, OÁRE, mântuitori, oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuie (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În limbaj bisericesc) Care mântuie (3), izbăveşte (de păcate); izbăvitor. ♦ (Substantivat, m. sg …   Dicționar Român

  • curăţa — CURĂŢÁ, cúrăţ, vb. I. I. 1. tranz. şi refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impurităţile de pe ceva sau de pe sine. ♦ tranz. A îndepărta coaja, pieliţa de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. tranz. şi refl. A (se) vindeca de o boală (de… …   Dicționar Român

  • graţie — GRÁŢIE, graţii, s.f. 1. Drăgălăşenie, fineţe, gingăşie demonstrate de o fiinţă în mişcări, atitudini etc.; atracţie particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mişcare etc.; farmec. ♢ (În mitologia romană) Cele trei graţii sau… …   Dicționar Român

  • isprăvi — ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. tranz. şi refl. A duce sau a ajunge până la sfârşit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârşi, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ♢ loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârşit, pe… …   Dicționar Român

  • izbăvi — IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. tranz. şi refl. (pop.) A scăpa (dintr o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. Trimis de valeriu, 17.01.2008. Sursa: DEX 98  IZBĂVÍ vb. v. mântui. Tri …   Dicționar Român

  • mântuire — MÂNTUÍRE, mântuiri, s.f. Acţiunea de a (se) mântui şi rezultatul ei; mântuinţă. [pr.: tu i ] – v. mântui. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  MÂNTUÍRE s. (bis.) izbăvire, salvare, (livr.) redemp ţiune, (înv.) mântuinţă, mântuitură …   Dicționar Român

  • scoate — SCOÁTE, scot, vb. III. tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr un spaţiu, dintr un înveliş etc. pentru a elibera sau a utiliza. ♢ expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”