- mântuitor
- MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuie (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În limbaj bisericesc) Care mântuie (3), izbăveşte (de păcate); izbăvitor. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Nume dat lui Isus Cristos. [pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor.Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98MÂNTUITÓR adj. v. dezrobitor, eliberator, liberator, salvator.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeMÂNTUITÓR adj., s. art. 1. adj. izbăvitor, salvator, (înv.) spăsitor. 2. s. art. (bis.) Hristos, Iisus, Mesia (art.).Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimemântuitór adj. m. (sil. -tu-i-), pl. mântuitóri; f. sg. şi pl. mântuitoáreTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficMântuitórul s. pr. m. (sil. -tu-i-)Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficMÂNTUIT//ÓR1 mântuitoroáre (mântuitoróri, mântuitoroáre) 1) Care mântuie de o situaţie grea. 2) Care mântuie de păcate. [Sil. -tu-i-] /a mântui + suf. mântuitortorTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXMÂNTUITÓR2 m. art. rel. Trimis al lui Dumnezeu; Isus Hristos. [Sil. -tu-i-] /a mântui + suf. mântuitortorTrimis de siveco, 25.12.2007. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.