- isprăvi
- ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. tranz. şi refl. A duce sau a ajunge până la sfârşit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârşi, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ♢ loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârşit, pe sfârşite. ♢ expr. (tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăveşte odată! = taci! termină! (refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, aşa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ♢ refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti.Trimis de valeriu, 24.02.2009. Sursa: DEX '98A isprăvi ≠ a începeTrimis de siveco, 12.03.2009. Sursa: AntonimeISPRĂVÍ vb. 1. v. termina. 2. v. încheia. 3. a epuiza, a încheia, a sfârşi, a termina, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mântui. (A isprăvi tot ce avea de spus.) 4. a încheia, a închide, a sfârşi, a termina. (Să isprăvi discuţia.) 5. v. ieşi. 6. v. consuma. 7. v. absolvi. 8. v. expira.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeISPRĂVÍ vb. v. căpăta, distruge, dobândi, izbuti, înfăptui, nimici, obţine, potopi, prăpădi, primi, realiza, reuşi, sfărâma, zdrobi, zvânta.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeisprăví vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 sg. şi pl. isprăveáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA ISPRĂV//Í isprăviésc tranz. 1) (acţiuni) A duce până la capăt; a sfârşi; a termina; a încheia; a dovedi. 2) A face să se isprăvească. [Sil. is-pră-] /<sl. ispravitiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE ISPRĂV//Í mă isprăviésc intranz. 1) A ajunge până la capăt; a se sfârşi; a se termina; a se încheia. 2) pop. A înceta să mai existe; a se pierde; a se prăpădi. /<sl. ispravitiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXisprăví (isprăvésc, isprăvít), vb. – 1. A îndrepta, a rectifica, a corecta. – 2. A judeca, a da o sentinţă. – 3. A obţine, a dobîndi. – 4. A executa, a înfăptui. – 5. A sfîrşi, a termina, a mîntui. sl. ispraviti "a îndrepta, a corecta; a alcătui, a forma", de la pravŭ "drept" (Miklosich, Lexicon, 266; Cihac, II, 286; Tiktin; DAR); cf. bg. izpravjam "a sfîrşi". Ca şi în cazul lui iscodi (‹ ischoditi + sŭchoditi), trebuie adăugat sensul etimonului sl. şi pe acela al lui sŭtroviti, "a consuma", cf. istrăvi. Toate sensurile sînt înv., cu excepţia sensului 5 şi în parte a sensului 4. Der. ispravă, s.f. (ordin, hotărîre, sentinţă; rezultat, succes; act, ordin scris; înfăptuire, acţiune; faptă; sfîrşit), din sl. isprava "corecţie", dar cu sensurile, în parte înv., ale vb. isprăvi; neisprăvit, s.m. (pocitanie, stîrpitură); ispravnic, s.m. (administrator, dregător, guvernator; împuternicit, reprezentant; agent executiv; înv., prefect al poliţiei din Bucureşti, sec. XVII-XVIII; prefect, guvernator al unui judeţ, funcţie creată de Constantin Mavrocordat în 1761, în locul aşa numiţilor vornicei; în trecut existau cîte doi în fiecare judeţ, în afară de Mehedinţi şi Rîmnic, unde nu era decît unul), din sl. (bg., rus.) ispravnikŭ; isprăvniceasă, s.f. (soţie de ispravnic); isprăvnicel, s.m. (vătaf); isprăvnicie, s.f. (administraţie, guvernare); isprăvnicat, s.n. (înv., guvernare); isprăvnici, vb. (a guverna, a administra, a executa); isprăvnicesc, adj. (administrativ).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
