graţie

GRÁŢIE, graţii, s.f. 1. Drăgălăşenie, fineţe, gingăşie demonstrate de o fiinţă în mişcări, atitudini etc.; atracţie particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mişcare etc.; farmec. ♢ (În mitologia romană) Cele trei graţii sau graţiile = cele trei zeiţe considerate ca personificări ale frumuseţii şi gingăşiei feminine. ♢ expr. (peior.) A face graţii = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi şi atitudini afectate; b) a-şi manifesta în mod nejustificat nemulţumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoinţă, preferinţă, favoare de care se bucură cineva. ♢ expr. A intra în graţiile cuiva = a câştiga încrederea, bunăvoinţa cuiva. ♦ Ajutor, milă, îndurare (divină); iertare (de o pedeapsă). ♢ Anul de graţie..., formulă emfatică ce precedă indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziţie) Datorită. – Din lat. gratia.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



Graţie ≠ dizgraţie

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



GRÁŢIE s. v. favoare, graţiere, protecţie.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



GRÁŢIE s., prep. 1. s. v. drăgălăşenie. 2. s. v. delicateţe. 3. s. mlădiere, supleţe, zvelteţe. (ă mersului ei.) 4. s. (bis.) dar, favoare, har, (înv.) măiestrie. (graţie divină.) 5. s. v. milă. 6. prep. v. datorită.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



gráţie prep.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



gráţie s. f. (sil. -ţi-e), art. gráţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. gráţiei; pl. gráţii, art. gráţiile (sil. -ţi-i-)

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



GRÁŢI//E graţiei f. 1) Fineţe şi uşurinţă în mişcări, forme, atitudini. 2): Cele trei graţiei cele trei zeiţe considerate drept întruchipare a feminităţii şi gingăşiei. ♢ A face graţiei a) a căuta să pară atrăgător; b) a face mofturi. 3) Bunăvoinţă cu care este tratat cineva. ♢ Lovitură de graţie a) acţiune care încununează cu succes o luptă; b) argument suprem. A intra în graţiea (sau graţieile) cuiva a câştiga bunăvoinţa cuiva. 4) (cu valoare de prepoziţie) Mulţumită (cuiva sau a ceva); datorită. [G.-D. graţiei; Sil. -ţi-e] /<lat. gratia

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



GRÁŢIE s.f. 1. Gingăşie, fineţe, eleganţă (în atitudini, în mişcări). ♦ (La pl.) Atitudini, cuvinte drăgălaşe; drăgălăşenii, farmece. ♢ A intra în graţiile cuiva = a obţine bunăvoinţa cuiva. 2. (Rel.) Dar, ajutor supranatural pe care divinitatea l-ar acorda oamenilor pentru a se mântui. 3. Fiecare dintre cele trei zeităţi feminine care personificau amabilitatea, veselia, bucuria şi frumuseţea în mitologia greco-latină. // prep. Cu ajutorul, datorită, mulţumită. [gen. -iei. / < lat. gratia, cf. it. grazia].

Trimis de LauraGellner, 05.07.2006. Sursa: DN



GRÁŢIE I. s. f. 1. drăgălăşenie, gingăşie, fineţe, eleganţă (în atitudini, în mişcări). ♢ (pl.) atitudini, cuvinte drăgălaşe. ♢ bunăvoinţă, favoare. o a intra în ĩle cuiva = a obţine bunăvoinţa cuiva. 2. har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acordă oamenilor pentru a se mântui. o stare de graţie = creaţie poetică; poezie; ipostază, inspiraţie poetică. 3. lovitură de graţie = lovitură care aduce sfârşitul, moartea. 4. (mit.) fiecare dintre cele trei zeităţi care personificau graţia şi frumuseţea feminină. II. prep. cu ajutorul, datorită. (< lat. gratia, it. grazia, /II/ fr. grâce à)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



gráţie (gráţii), s.f. – Drăgălăşenie, fineţe, gingăşie. lat. gratia (sec. XIX). – Der. gratis, adv., din fr. gratis, lat. gratis; gratifica, vb., din lat. gratificare; gratificaţi(un)e, s.f., din fr.; gratitudine, s.f., din lat.; gratuit, adj., din fr.; gratuitate, s.f., din lat.; gratula, vb. (Trans., a felicita), din lat., cf. germ. gratulieren; gratulaţi(un)e, s.f., din lat.; disgraţie, s.f., din fr. disgrîce; disgraţia, vb., din lat.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER