ghioagă

ghioagă
GHIOÁGĂ, ghioage, s.f. 1. Armă veche de luptă, alcătuită dintr-un fel de ciomag (de lemn sau de fier) cu capătul bombat şi ghintuit. p.gener. Ciomag, bâtă, măciucă. 2. Capătul bombat, de obicei ghintuit, al unei ghioage (1). – et. nec.
Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

GHIOÁGĂ s. (ist.) (reg.) nageac, (înv.) sopă. (ghioagă servea ca armă de luptă.)
Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime

GHIOÁGĂ s. v. bâtă, ciomag, măciucă.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

ghioágă s. f. (sil. ghioa-), g.-d. art. ghioágei; pl. ghioáge
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

GHIOÁ//GĂ ghioagăge f. 1) Băţ lung şi gros, cu măciulie la un capăt; bâtă; măciucă; ciomag. 2) înv. Armă primitivă de luptă, constând dintr-un astfel de băţ. 3) Lovitură dată cu un asemenea băţ. 4) Capătul bombat şi ghintuit al unui buzdugan. [G.-D. ghioagei; Sil. ghioa-] /<lat. clova
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

ghioágă (ghioáge), s.f. – Măciucă. – var. (înv.) ghigă, ghegă, ghioacă. Mr. cl’oagă, gl’ogă. Origine obscură. Se pleacă de obicei de la lat. clāva (Hasdeu, Col. lui Traian, III; DAR), al cărui rezultat ar fi *ghie; pentru al doilea element nesatisfăcător explicat, cf. buturugă, bîzdoagă, măciucă. Totuşi, explicaţia nu este convingătoare; pare preferabil să se presupună un *ghiob (‹ gheb?) cu varianta f., ca moţ, moacă, boţ, boacă; pentru variaţia consonantică, cf. ghiborţ, ghigorţ, precum şi ghidănac, s.n. (Olt., măciucă), probabil în loc de *ghibănac. Der. din lat. *clāvica (Weigand, Jb., XII, 109; cf. REW 1978 şi Pascu, Beiträge, 9), din lat. *globica (Giuglea, Dacor., IV, 1554), sau din sl. glogŭ (Miklosich, Consonantismus, II, 57), nu pare posibilă. alb. kljokë trebuie să provină din mr.; bg. gega (cf. Romansky 105) şi ngr. γλογίά "lance" depind evident de rom. – Der. ghigar, s.m. (înv., porcar, cioban); ghiogar, s.m. (bătăuş).
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужен реферат?

Look at other dictionaries:

  • ghioágã — s. f. (sil. ghioa ), g. d. art. ghioágei; pl. ghioáge …   Romanian orthography

  • ghiogar — GHIOGÁR, ghiogari, s.m. (reg.) Om care mână vitele (cu ghioaga). [pr.: ghio ] – Din ghioagă + suf. ar. Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DLRM  ghiogár s. m. (sil. ghio ), pl. ghiogári Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţi …   Dicționar Român

  • buzdugan — BUZDUGÁN, buzdugane, s.n. 1. Măciucă sau ghioagă de fier (cu măciulia ţintuită), folosită în vechime ca armă de luptă sau ca semn al puterii domneşti. 2. Plantă acvatică cu frunze plutitoare, cu flori verzi alburii şi cu fructe în formă de… …   Dicționar Român

  • moacă — MOÁCĂ, moace, s.f. 1. (fam.) Cap. 2. Epitet dat unei persoane încete, leneşe. Trimis de green, 07.04.2004. Sursa: DLRC  MOÁCĂ, moace, s.f. 1. Bâtă ciobănească, ciomag. 2. (iht., Olt.) Zglăvoacă. 3. (Argou) Falcă; p. e x t. Cap, figură. 4. (În… …   Dicționar Român

  • ciomag — CIOMÁG, ciomege, s.n. Băţ mare şi gros, adesea cu măciulie sau întărit cu fier la unul din capete; bâtă. ♦ Lovitură, bătaie dată cuiva cu un astfel de băţ. – Din tc. çomak. Trimis de hai, 17.05.2004. Sursa: DEX 98  CIOMÁG s. bâtă, măciucă,… …   Dicționar Român

  • bâtă — BẤTĂ, bâte, s.f. Băţ lung şi gros (cu măciulie la un capăt); ciomag, botă2, ceatlău. – et. nec. Trimis de paula, 28.05.2002. Sursa: DEX 98  BÂTĂ s. v. ciomag. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime  bâtă s. f., pl. bâte …   Dicționar Român

  • chilău — chilău, chilăi, s.m. (reg.) ciocan ferecat, bătac, buzdugan, ghioagă. Trimis de blaurb, 05.04.2006. Sursa: DAR  chilắu ( ắi), s.n. – Ciocan de lemn, mai. pol. kilof (Cihac, II, 49) sau mag. külö (DAR); se pare că ambele cuvinte duc la tc. külünk …   Dicționar Român

  • ghintui — GHINTUÍ, ghintuiesc, vb. IV. tranz. 1. A prevedea cu ghinturi (1) ţeava unei arme de foc, a executa ghinturi la o ţeavă a unei arme de foc. 2. A fereca (1) cu ghinturi (2) un buzdugan, o ghioagă etc. – Ghint + suf. ui. Trimis de gall, 13.09.2007 …   Dicționar Român

  • ghiuj — GHIUJ, ghiuji, s.m. (reg., fam. şi peior.) Om bătrân (şi ramolit, neputincios). – cf. alb. g j y s h bunic . Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  GHIUJ s. v. babalâc, baccea, bătrân, căzătură, hodorog, moş, moşneag, ramolit …   Dicționar Român

  • mazdrac — MAZDRÁC, mazdrace, s.n. (înv. şi reg.) Lance sau suliţă lungă; măciucă ghintuită. – Din bg. majdrak. Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  mazdrác s. n., pl. mazdráce Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”