buzdugan

BUZDUGÁN, buzdugane, s.n. 1. Măciucă sau ghioagă de fier (cu măciulia ţintuită), folosită în vechime ca armă de luptă sau ca semn al puterii domneşti. 2. Plantă acvatică cu frunze plutitoare, cu flori verzi-alburii şi cu fructe în formă de măciucă; capul-ariciului, şovar (Sparganium ramosum). – Din tc. bozdoğan.

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



BUZDUGÁN s. 1. (înv.) topuz. (buzduganul era semn al puterii domneşti.) 2. (bot.; Sparganium ramosum) (reg.) şovar, capul-ariciului.

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



BUZDUGÁN s. v. cocean.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



buzdugán s. n., pl. buzdugáne

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



BUZDUGÁN buzdugane n. 1) Măciucă sau ghioagă cu măciulie ţintuită, folosită în trecut ca armă de luptă. 2) (în Moldova feudală) Simbol al puterii domneşti. /<turc. bozdogan

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



buzdugán (buzdugáne), s.n – 1. Măciucă, ghioagă. – 2. Ciocan, mai. – 3. Plantă, Sparganium ramosum. – var. buzdugă. Mr., megl. buzdugan. tc. bozdogan (Şeineanu, II, 65; Lokotsch 333); cf. ngr. μπουσδογάνον, bg. buzdugan, sb. buzdovan, pol. buzdygan, rus. buzdychan, mag. buzogany. – Der. bîzdîgăni, vb. (a stimula, a incita); buzdugăni, vb. (a lovi cu măciuca). Pare puţin probabilă ipoteza lui Miklosich, Wander., 80, care derivă cuvîntul pol. din rom.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER