- chilău
- chilău, chilăi, s.m. (reg.) ciocan ferecat, bătac, buzdugan, ghioagă.Trimis de blaurb, 05.04.2006. Sursa: DARchilắu (-ắi), s.n. – Ciocan de lemn, mai. pol. kilof (Cihac, II, 49) sau mag. külö (DAR); se pare că ambele cuvinte duc la tc. külünk "tîrnăcop". – Der. rom. indică faptul că termenul a fost interpretat ca o inovaţie expresivă, care ar fi reprezentat ideea de "minge" sau "obiect rotund". Der. chilom, s.n. (mai, ciocan; lovitură de pumn), din tc. külünk, cf. sb. ćulum; chilăviţă, s.f. (Banat, Olt., sapă, săpăligă); chilos (var. pilos), adj. (încăpăţînat, îndărătnic; rezistent, robust; greoi), cuvînt care se consideră în general der. de la pilă prin aluzie la marea sa rezistenţă (Candrea; Scriban), dar care este de preferat să se interpreteze ca "tare de cap"; chilug, s.n. (mai), de la var. tc. külug, astăzi numai în expresia tuns chilug "tuns zero", sau "cu falsă corecţie", mold. pilug, s.n. (pisălog de piuliţă); chilimboţ, s.m. (bulgăre, boţ, grunz; băieţel, mucos), der. expresivă în care se combină *chil- "cocoloş" cu boţ; chiloman, s.m. (om robust şi rotofei), cu suf. expresiv -man, cf. gogoman, hoţoman, cotoşman; chiloman, s.n. (larmă, scandal, hărmălaie; arg., kil, litru), pentru al cărui semantism cf. sp. pelotera (al doilea sens se explică printr-o confuzie hazlie cu chilogram). Chiloman, care "nu are origine cunoscută" (Graur, BL, III, 186 şi V, 57; cf. DAR), a fost explicat greşit prin chilogram (Puşcariu, Dacor., IV, 137), sau prin ţig. keliben "joc, dans", gen. pl. kelimangero (Graur, 186; Juilland 161).Trimis de blaurb, 11.03.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
