- moacă
- MOÁCĂ, moace, s.f. 1. (fam.) Cap. 2. Epitet dat unei persoane încete, leneşe.Trimis de green, 07.04.2004. Sursa: DLRCMOÁCĂ, moace, s.f. 1. Bâtă ciobănească, ciomag. 2. (iht., Olt.) Zglăvoacă. 3. (Argou) Falcă; p. e x t. Cap, figură. 4. (În forma moache) Femeie proastă, lipsită de vioiciune, înceată la lucru. – Variantă: moache s.f.Trimis de tavi, 10.10.2006. Sursa: DLRLCMOÁCĂ, moace, s.f. 1. (pop.) Bâtă lungă şi groasă cu măciulie la un capăt; măciucă. 2. (arg.) Cap; figură. ♢ expr. (fam.) A o lua la moacă = a primi o bătaie zdravănă. 3. (fam.) Persoană (mai ales femeie) bleagă, înceată, leneşă. 4. (iht.; reg.) Zglăvoacă. [var.: moc s.m.] – et. nec.Trimis de LauraGellner, 31.01.2005. Sursa: DEX '98MOÁCĂ s. v. bâtă, cap, ciomag, măciucă, mormoloc, zglăvoacă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimemoácă s. f., g.-d, art. moácei; pl. moáceTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficMOÁ//CĂ moacăce f. 1) pop. Bâtă ciobănească. 2) Băţ mare, gros şi noduros, având o măciulie la un capăt; bâtă; ciomag; ghioagă; măciucă. 3) pop. Ansamblu de trăsături specifice feţei; chip; figură; cap. 4) fam. Persoană (mai ales de sex feminin) proastă, fără vioiciune şi înceată la lucru. /Orig. nec.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXmoácă (moáce), s.f. – 1. Măciucă, ghioagă. – 2. Căpăţînă, devlă. – 3. Cap de dovleac, persoană ignorantă. – 4. Domnişoară, tinerică. – 5. Zglăvoacă. – 6. Mormoloc. – 7. Barbun (Cottus gobio). Creaţie expresivă, pornind de la *moc, formă neastestată, care indică ideea de "obiect rotund", cf. coc (Iordan, Dift., 208; Philippide, Principii, 61; Iordan, BF, IV, 183). Legătura care s-a încercat să se stabilească cu sb., cr. muk "tăcere" (Loewe 71) nu pare posibilă. – Der. moche, s.f. (toantă, proastă); moachiţă, s.f. (proastă, neroadă); mochiu, s.m. (prost, imbecil); măcău, s.n. (Bucov., Mold., ghioagă); mocan, s.m. (ţopîrlan, nătîng; om de munte ardelean, cioban din Transilvania), cu suf. -an (der. din mag. mokány "ţăran", propusă de Cihac, II, 516, nu e posibilă); mocancă, s.f. (ţărancă din Transilvania, transilvăneancă); mocăncuţă, s.f. (un dans popular; arg., hîrtie de 500 lei), la care ultimul sens se explică prin efigia acelei emisiuni; mocănesc, adj. (rustic; pastoral); mocănos, adj. (nerod, nătărău); mocîrţan, s.m. (nerod); mocofan, s.m. (nerod); mogîrlan, s.m. (bădăran, necioplit); modîrlan, s.m. (nerod); mocîrţă (var. mogîrlă), s.f. (nerod); mogîrdan (var. mogîldan, mogîdău), s.m. (bădăran, nerod; măscărici); mogîndă, mogîrdă, mogîldeaţă, mogîrdeaţă, Trans. mohoandă, mohîndeaţă, mohondeaţă, Mold. măgăiaţă, mogoiaţă), s.f. (pocitanie, necioplit); moglan, s.m. (ţăran); modoran (var. modoroi), s.m. (Mold., Trans., ţăran); mohoandă, s.f. (Trans., toantă, proastă); modîlcă, s.f. (tumoare, gîlcă); modîlcos, adj. (cu umflături). Pentru unele din aceste cuvinte s-au căutat etimologii străine. Modîrlan a fost pus în legătură cu sb. mučurli (Cihac, II, 201); modoran cu ţig. (Graur 173); modoroi cu mag. mogor(va) "morocănos" (Cihac, II, 516) sau cu modur (Candrea); şi modîlcă ar fi în loc de *mogîlcă, din rut. mogilka "gorgan" (Cihac, II, 204; Bogrea, Dacor., IV, 834). – cf. mocăi.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.