distinge

distinge
DISTÍNGE, disting, vb. III. 1. tranz. şi refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. refl. A se remarca, a ieşi în evidenţă prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ tranz. A acorda cuiva o distincţie, un premiu pentru meritele sale. 3. tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere.
Trimis de LauraGellner, 16.06.2004. Sursa: DEX '98

A se distinge ≠ a se asemăna
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

DISTÍNGE vb. 1. a desluşi, a percepe, (rar) a pricepe. (Se făcuse ziuă şi distinge bine obiectele.) 2. v. profila. 3. v. deosebi. 4. v. remarca.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

distínge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem; part. distíns
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

A DISTÍNGE distíng tranz. 1) (persoane) A învesti pentru meritele deosebite. distinge pe cineva cu o medalie. 2) (obiecte, fenomene) A identifica după anumite semne distinctive; a discerne; a desluşi; a desprinde; a deosebi. 3) A face să se distingă. /<fr. distinguer, lat. distinguere
Trimis de siveco, 17.01.2006. Sursa: NODEX

A SE DISTÍNGE mă distíng intranz. 1) A se manifesta în mod deosebit; a se impune prin trăsături distincte; a se remarca; a se evidenţia; a excela; a se afirma; a bria. 2) A se afirma prin merite, rezultate sau realizări. /<fr. distinguer, lat. distinguere
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

DISTÍNGE vb. III. 1. tr. A deosebi un lucru de altul. ♦ A vedea lămurit, a desluşi, a observa. 2. refl. A ieşi din comun, a se remarca, a se evidenţia. 3. tr. A acorda cuiva o distincţie, un premiu. [P.i. distíng, perf.s. -insei, part. -ins. / < fr. distinguer, it. distinguere, lat. distinguere].
Trimis de LauraGellner, 19.05.2006. Sursa: DN

distínge (distíng, distíns), vb. – A distinge. – var. (înv.) destinge. lat. distinguere (sec. XIX). var. apare din sec. XVII (Dosoftei); este greu de stabilit dacă este vorba de un cuvînt tradiţional, sau de un latinism (Tiktin). – Der. distinct, adj.; distincţi(un)e, s.f.; distinctiv, adj.; indistinct, adj.
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

DISTÍNGE vb. I. tr. 1. a deosebi un lucru de altul. ♢ a vedea lămurit, a desluşi, a observa. 2. a acorda cuiva o distincţie, un premiu. II. refl. a ieşi din comun, a se remarca, a se evidenţia. (< fr. distinguer, lat. distinguere)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужна курсовая?

Look at other dictionaries:

  • distínge — vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem; part. distíns …   Romanian orthography

  • remarca — REMARCÁ, remárc, vb. I. tranz. A observa; a băga de seamă; a releva. ♦ refl. A se distinge, a se deosebi; a se evidenţia. – Din fr. remarquer. Trimis de IoanSoleriu, 07.07.2004. Sursa: DEX 98  REMARCÁ vb. 1. v. observa. 2. v. constata …   Dicționar Român

  • erou — ERÓU, eroi, s.m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie şi prin curaj excepţional în războaie, prin abnegaţie deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ♢ Erou al Muncii (Socialiste) = cea mai înaltă distincţie în Republica Socialistă… …   Dicționar Român

  • desluşi — DESLUŞÍ, desluşesc, vb. IV. 1. tranz. A distinge, a deosebi un sunet sau un zgomot (dintr o larmă de zgomote); a auzi. 2. tranz. A distinge, a recunoaşte, a observa, a vedea (în semiîntuneric sau într un spaţiu slab luminat). ♦ (Despre lumină) A… …   Dicționar Român

  • deosebi — DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. refl. A se diferenţia (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ tranz. A da unei fiinţe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alţii. 2. refl. A se ridica deasupra (celorlalţi);… …   Dicționar Român

  • distinctiv — DISTINCTÍV, Ă, distinctivi, e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care serveşte pentru recunoaştere; caracteristic. – Din fr. distinctif. Trimis de LauraGellner, 13.10.2005. Sursa:… …   Dicționar Român

  • distingere — DISTÍNGERE, distingeri, s.f. (Rar) Faptul de a (se) distinge. – v. distinge. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  DISTÍNGERE s. desluşire, percepere. (ă obiec telor.) Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime  DISTÍNGERE s. v …   Dicționar Român

  • distins — DISTÍNS, Ă, distinşi, se, adj. 1. Care se remarcă prin însuşirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni şi manifestările lor) Plin de distincţie (2). ♢ (În formule de adresare)… …   Dicționar Român

  • evidenţia — EVIDENŢIÁ, evidenţiez, vb. I. 1. refl. şi tranz. A ieşi sau a scoate în evidenţă; a (se) deosebi, a (se) distinge, a (se) remarca. 2. tranz. A recunoaşte oficial meritele sau succesele obţinute în muncă de cineva. [pr.: ţi a] – Din evidenţă.… …   Dicționar Român

  • excela — EXCELÁ, excelez, vb. I. intranz. A se deosebi, a se remarca, a se distinge în mod deosebit (într un domeniu). – Din fr. exceller, lat. excellere. Trimis de ionel bufu, 16.06.2004. Sursa: DEX 98  excelá vb., ind. prez. 1 …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”