distincţie

distincţie
DISTÍNCŢIE, distincţii, s.f. 1. Deosebire, diferenţă. A face distincţie. Fără distincţie. 2. Fineţe, eleganţă în înfăţişare şi comportări. 3. Decoraţie sau titlu care se acordă unei persoane pentru merite deosebite. [var.: distincţiúne s.f.] – Din fr. distinction, lat. distinctio, -onis.
Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

DISTÍNCŢÍE s. 1. v. deosebire. 2. v. bun-gust. 3. eleganţă, fineţe, rafinament, subtilitate. (distincţie în comportări.)
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

distíncţie s. f. (sil. -tinc-ţi-e), art. distíncţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. distíncţiei; pl. distíncţii, art. distíncţiile (sil. -ţi-i-)
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

DISTÍNCŢI//E distincţiei f. 1) Caracter distinct; lipsă de asemănare; deosebire; diferenţă. 2) Atitudine, comportare, înfăţişare aleasă, deosebită. 3) Diplomă sau titlu, care recompensează un merit al cuiva. [art. distincţia; G.-D. distincţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. distinction, lat. distinctio, distincţieonis
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

DISTÍNCŢIE s.f. 1. Deosebire, diferenţă (în raport cu ceva). 2. Fineţe; strălucire, nobleţe; eleganţă în ţinută, în purtări. 3. Semn de deosebită preţuire, stimă acordată cuiva; (p. ext.) semn onorific cu care se recompensează un merit. [gen. -iei, var. distincţiune s.f. / cf. fr. distinction, lat. distinctio].
Trimis de LauraGellner, 19.05.2006. Sursa: DN

DISTÍNCŢIE s. f. 1. deosebire, diferenţă. 2. atitudine aleasă, fineţe în înfăţişare şi eleganţă în ţinută. 3. semn de deosebită preţuire (titlu, decoraţii etc.) ce se acordă cuiva. (< fr. distinction, lat. distinctio)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем написать курсовую

Look at other dictionaries:

  • distíncţie — s. f. (sil. tinc ţi e), art. distíncţia (sil. ţi a), g. d. art. distíncţiei; pl. distíncţii, art. distíncţiile (sil. ţi i ) …   Romanian orthography

  • eleganţă — ELEGÁNŢĂ s.f. Calitatea de a fi elegant, de a avea sau de a fi făcut cu gust, cu rafinament, cu graţie. ♦ Distincţie în limbaj, în stil etc. – Din fr. élégance, lat. elegantia. Trimis de RACAI, 21.11.2003. Sursa: DEX 98  Eleganţă ≠ ineleganţă,… …   Dicționar Român

  • şic — ŞIC1 s.n. Eleganţă, distincţie, bun gust (în îmbrăcăminte, în atitudini). ♢ (Adjectival) O femeie şic. ♢ (Adverbial) Se îmbracă şic. ♦ Lucru care amuză, care are haz. – Din fr. chic. Trimis de LauraGellner, 29.04.2004. Sursa: DEX 98  ŞIC2,… …   Dicționar Român

  • medalie — MEDÁLIE, medalii, s.f. Piesă de metal (sau, uneori, de marmură), în formă de monedă, gravată cu figuri şi inscripţii, emisă în cinstea unei personalităţi sau în memoria unei acţiuni glorioase. ♦ Piesă de metal dată ca premiu la diferite… …   Dicționar Român

  • menţiune — MENŢIÚNE, menţiuni, s.f. 1. Semnalare, pomenire, menţionare; (concr.) notă în care se dau informaţii referitoare la un eveniment, la o persoană etc. ♦ Indicaţie, specificare, 2. Distincţie onorifică (mai mică decât premiul) care se acordă… …   Dicționar Român

  • premiu — PRÉMIU, premii, s.n. Recompensă materială sau distincţie acordată cuiva pentru meritele deosebite obţinute într un domeniu de activitate, la un concurs etc. ♦ Distincţie acordată la sfârşitul anului şcolar elevilor care au obţinut cele mai bune… …   Dicționar Român

  • distinge — DISTÍNGE, disting, vb. III. 1. tranz. şi refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. refl. A se remarca, a ieşi în evidenţă prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ tranz. A acorda cuiva o distincţie, un… …   Dicționar Român

  • distins — DISTÍNS, Ă, distinşi, se, adj. 1. Care se remarcă prin însuşirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni şi manifestările lor) Plin de distincţie (2). ♢ (În formule de adresare)… …   Dicționar Român

  • erou — ERÓU, eroi, s.m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie şi prin curaj excepţional în războaie, prin abnegaţie deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ♢ Erou al Muncii (Socialiste) = cea mai înaltă distincţie în Republica Socialistă… …   Dicționar Român

  • nobleţe — NOBLÉŢE s.f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însuşire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincţie, eleganţă. [var.: nobléţă… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”