curge

curge
CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. intranz. I. 1. (Despre ape) A se mişca necontenit în direcţia pantei. ♢ expr. A curge gârlă = a veni din belşug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câştigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundenţă, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A atârna, a spânzura. Părul lung curgea în viţe până pe spate. ♢ expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrenţăroase. 7. (Despre grupuri de fiinţe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înşira cu uşurinţă. 2. (Despre timp, viaţă, zile etc.) A trece, a se desfăşura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (înv.; despre apariţia unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – var.: (înv. şi reg.) cúre vb. III] – lat. currere (după merge).
Trimis de ionel_bufu, 01.08.2004. Sursa: DEX '98

CÚRGE vb. 1. (astăzi rar) a se scurge, (pop.) a merge, (înv. şi reg.) a cure, a râura, (înv.) a purcede. (Apa curge lin la vale.) 2. a trece. (Apa curge, pietrele rămân.) 3. v. circula. 4. a-i pica, a-i picura, a i se prelinge, a i se scurge, (pop.) a-i merge. (Îi curge lacrimi din ochi.) 5. v. supura. 6. v. atârna.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

CÚRGE vb. v. decurge, proveni, reieşi, rezulta, scurge, trece, urma.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

cúrge vb., ind. prez. 3 sg. cúrge; 3 pl. curg; part. curs
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

A CÚRGE pers. 3 cúrge intranz. 1) (despre ape) A se mişca necontenit la vale. ♢ curge gârlă a veni cu prisosinţă. 2) fig. (despre fiinţe sau vehicule) A se deplasa în lanţ; a veni într-un şuvoi permanent. 3) fig. (despre viaţă, unităţi de timp) A se consuma treptat; a se scurge; a trece. ♢ Va curge încă multă apă pe râu (sau pe gârlă, pe Dunăre etc.) va trece încă multă vreme. 4) (despre ploaie) A cădea din belşug. 5) (despre învelitori, acoperişuri, poduri) A lăsa să pătrundă apa (sau alte lichide). 6) (despre lacrimi, sudoare etc.) A ieşi prelingându-se. 7) (despre sânge) A se mişca continuu într-un anumit sens şi într-un anumit spaţiu. 8) (despre recipiente) A lăsa să iasă lichidul dinăuntru. 9) pop. (despre bube, răni) A elimina puroi; a supura; a puroia. 10) A se desprinde din ceva, căzând câte puţin şi succesiv. Grâul curge din sac. ♢ A-i curge peticele a fi îmbrăcat în haine zdrenţăroase. 11) A atârna liber în jos. Părul curge pe spate. 12) fig. (despre cuvinte, expresii etc.) A se înşira cu uşurinţă. /<lat. currere
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

cúrge (-g, cúrs), vb. – 1. A se prelinge o masă lichidă. – 2. A pluti. – 3. A produce, a cauza. – 4. A se vărsa (un rîu). – 5. A ieşi, a supura o secreţie din corp. – 6. A se revărsa, a da pe dinafară. – 7. A pierde lichid un vas. – 8. A veni în număr mare. – 9. A se răspîndi. – 10. A se dezvolta. – 11. A trece (timpul), a se scurge (timpul). – 12. A decurge, a proveni. – 13. A cădea, a se împrăştia. – 14. A recădea. – 15. A circula (sîngele). De la vb. a cure, modificat după un întreg grup de verbe care au o formă identică la part. trecut şi la perf. simplu: curg a fost refăcut după curs, ca mers, şters, ung, sting, împung, dreg, etc. (după Puşcariu 455; DAR şi Puşcariu, Lr., 22, numai prin analogie cu merg şi pentru a evita omonimia de la prezent cu cur; cf. Hasdeu, cuv. din Bătrîni, I, 421; Candrea-Dens., 457). Fundamental are aceleaşi sensuri cu cure, dar se aplică numai maselor lichide sau obiectelor imateriale; prin urmare lipseşte sensul de "a fugi, a alerga", propriu lui cure. – Der. curgător, adj. (care curge; fluid); cursător, adj. (înv., curgător); decurge, vb. (a proveni), format din fr. découler de la couler; decurs, s.n. (transcurs); scurge, vb. (a vărsa; a goli; a prelinge; a se vărsa un rîu; a trece timpul), care reprezintă, prin intermediul lui a scure şi cu aceeaşi modificare ca curge, lat. excŭrrĕre (Candrea-Dens., 461; Candrea); incurge, vb. (a invada, a face o incursiune , a pătrunde), cuvînt literar folosit în Trans., format după modelul lat. incŭrrĕre.
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем написать курсовую

Look at other dictionaries:

  • cure — CÚRE vb. III v. curge. Trimis de ionel bufu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  CÚRE vb. v. alerga, curge, fugi, goni. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime  cúre vb. III (înv.) 1. a alerga, a …   Dicționar Român

  • scurge — SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. refl. şi tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându se în cantităţi mici. ♦ tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într un recipient. ♦ refl. (Despre fluide) A ieşi (în cantităţi mici) dintr o …   Dicționar Român

  • şiroi — ŞIRÓI1, şiroaie, s.n. 1. Şuviţă (abundentă) de lichid care curge sau se prelinge de undeva. ♢ expr. A curge şiroie (sau şiroi) = a curge din abundenţă. 2. Torent de apă care se scurge cu repeziciune şi abundenţă pe locurile înclinate (în urma… …   Dicționar Român

  • curgător — CURGĂTÓR, OÁRE, curgători, oare, adj. 1. (Despre ape) Care curge necontenit. 2. fig. (Despre vorbire, frază, stil) Cu debit bogat, uşor şi plăcut; fluent; cursiv. 3. (înv.; despre an, lună) Curent (I 2). – Curge + suf. ător. Trimis de ionel bufu …   Dicționar Român

  • bale — BÁLE s.f. pl. Salivă (groasă, spumoasă) care se prelinge din gură. ♢ expr. (fam.) A i curge (cuiva) balele după ceva = a dori mult ceva. ♦ Materie mucilaginoasă care acoperă corpul peştilor. ♦ Urmă mucoasă lăsată de melc în mers. – cf. lat. *baba …   Dicționar Român

  • decurge — DECÚRGE, pers. 3 decúrge, vb. III. intranz. 1. A urma, a rezulta din..., a şi avea izvorul în... 2. A se petrece, a se desfăşura. – De4 + curge (după fr. découler). Trimis de dante, 13.07.2004. Sursa: DEX 98  DECÚRGE vb. 1. a proveni, a reieşi,… …   Dicționar Român

  • fluid — FLUÍD, Ă, fluizi, de, adj., s.n. 1. adj. (Despre corpuri) Cu coeziune slabă între molecule. 2. s.n. Corp lichid sau gazos care îşi schimbă forma sub acţiunea unei forţe foarte mici. 3. s.n. Suflu, impuls, curent; emanaţie. – Din fr. fluide, lat.… …   Dicționar Român

  • lichid — LICHÍD, Ă, lichizi, de, adj., s.n. 1. adj., s.n. (Corp, substanţă) care se află într o stare de agregare intermediară între starea gazoasă şi starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie şi ia forma vasului… …   Dicționar Român

  • trece — TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. intranz. A merge fără a se opri, printr un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a şi urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ♢ expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu,… …   Dicționar Român

  • uluc — ULÚC, uluce, s.n. 1. Jgheab făcut din scânduri ori scobit într un trunchi de copac sau în piatră, din care se adapă vitele sau în care li se pune nutreţul. 2. Canal de lemn sau tablă pus de a lungul streşinii caselor, pentru a aduna şi a conduce… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”