cure

CÚRE vb. III v. curge.

Trimis de ionel_bufu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



CÚRE vb. v. alerga, curge, fugi, goni.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



cúre vb. III (înv.) 1. a alerga, a fugi; a se grăbi. 2. a curge. 3. a se rostogoli, a se înşira, a se întinde. 4. a se decolora. 5. a pica, a picura, a izvorî. 6. a se desprinde, a cădea. 7. a atârna, a spânzura. 8. a se îngrămădi, a năvăli, a năpădi. 9. a se desfăşura, a se petrece, a se întâmpla, a decurge. 10. a trece, a se scurge. 11. a rezulta, a proveni, a deriva.

Trimis de blaurb, 02.05.2006. Sursa: DAR



cúre (-r, -rs), vb. – 1. A fugi, a merge în goană. – 2. A curge un lichid. – 3. A se scurge, a ieşi o secreţie din corp. – 4. A se revărsa. – 5. A se scurge lichid dintr-un vas. – 6. A se îngrămădi, a năvăli, a se îmbulzi. – 7. A se risipi, a se întinde. – 8. (înv.) A se dezvolta, a se produce. – 9. A se scurge, a trece. – 10. (înv.) A rezulta, a proveni, a decurge. – 11. A cădea, a se vărsa, a se risipi. – 12. A recădea. – var. cura. Mr. cur, curare, megl. cur. lat. cŭrrĕre (Puşcariu 455; Candrea-Dens., 451; REW 2412; DAR); cf. it. correre, prov., cat., sp., port. correr, fr. courir. cf. şi curînd, curge. Este cuvînt înv., aproape complet substituit în literatură prin curge (totuşi, mai sînt scriitori care preferă să scrie cură în loc de curge); însă este comun în limbajul popular. Asimilat în parte cu cura "a curăţa", prin intermediul var. Der. curător, adj. (care aleargă; curent); curătoare, s.f. (vas de lemn care serveşte la a transvaza vinul), se confundă cu der. identic de la cura "a curăţa"; curător, s.n. (brînză în calup); curăre, s.f. (înv., scurgere; înv., spermă); curătură, s.f. (vas pentru a transvaza vinul); cursoare, s.f. (curs revărsare; diaree; trecere a timpului; decurs), cuvînt înv. (sec. XVII), pe care Candrea-Dens., 459 îl derivă direct din lat. cursoria; cursură (var. cursătură), s.f. (curs; revărsare; diaree), cuvînt înv., pe care DAR îl consideră că provine direct din lat. cursura; scure (var. scura), vb. (a curge, a se revărsa, a se scurge, a trece), pe care Candrea-Dens., 454 îl deduce din lat. excŭrrĕre; scursoare (var. scurs(ăt)ură), s.f. (scurgere; flux; puroi; drojdie, depunere); încura, vb. (a fugi, a face calul să fugă; despre cai, a alerga; refl., a se fugări, a se urmări vînatul), pe care Puşcariu Dacor., IV, 687 şi DAR îl consideră der. de la un lat. *incurrare, factitiv de la currere, cf. Candrea-Dens., 463; încurătură (var. încurătoare), s.f. (cursă de cai; hipodrom). – cf. cursă, curînd. Der. neol. curent, adj., din lat. correntem, fr. courant; curent, s.m.; curenta, vb. (a electrocuta); curs, s.n., din fr. cours; cursă, s.f., din fr. course; cursier, s.m. (armăsar), din fr. coursier, înv.; cursist, s.m.; cursiv, adj., din fr. cursif; cursivitate, s.f.; curier, s.m., din fr. courrier; curtier, s.m., din fr. courtier; curtaj, s.n., din fr. courtage.

Trimis de blaurb, 04.07.2007. Sursa: DER