- bale
- BÁLE s.f. pl. Salivă (groasă, spumoasă) care se prelinge din gură. ♢ expr. (fam.) A-i curge (cuiva) balele după ceva = a dori mult ceva. ♦ Materie mucilaginoasă care acoperă corpul peştilor. ♦ Urmă mucoasă lăsată de melc în mers. – cf. lat. *baba.Trimis de paula, 09.03.2002. Sursa: DEX '98bále (secreţie) s. f. pl.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficBÁLE f. pl. 1) Salivă groasă şi spumoasă care se prelinge din gură. ♢ A-i curge cuiva balele după ceva a dori ceva foarte mult. 2) Materie mucoasă lăsată de melci în urma lor. /<lat. babaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXbále s.f pl. – Salivă spumoasă ce se prelinge din gură. – Mr. bală, megl. bal’ă. lat. *baba (Puşcariu 180; Candrea, Éléments latins, I; REW 953; Candrea-Dens., 129; DAR; Pascu, I, 51; etimologia pare să fi fost semnalată pentru prima oară de Laurian-Massim şi de Lambrior 379); cf. it. bava, fr. (bave), sp., port. baba. Rezultatul normal *ba nu se foloseşte la sing.; pe baza formei de pl. se formează uneori sing. analogic, bală, ca în dialecte. – Miklosich, Slaw. Elem., 14 şi Cihac propun ca etimon al cuvîntului rom. pe cel sb. bale cu der. balav "bălos" şi baliti "a-i curge balele"; este însă mai probabil un împrumut în sens invers (la fel consideră şi Berneker 41). Der. bălos, adj. (cu bale; libidinos; alunecos); băloşa, vb. (a-i curge balele, a face spume la gură); băloşel, s.m. (ciupercă, Russula foetens); îmbăla, vb. (a murdări cu bale; a scuipa, a muia în salivă; a jigni, a ofensa); îmbălătură, s.f. (scuipătură; jignire, ofensă); îmbălora, vb. (a umple de bale; a ponegri, a vorbi de rău). – Din rom. trebuie să provină ţig., sp. bajilé "bale" (Besses 32).Trimis de blaurb, 29.07.2006. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.