cunoaşte

CUNOÁŞTE, cunósc, vb. III. 1. tranz. A lua cunoştinţă de obiectele şi de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conştiinţă; a stabili în chip obiectiv natura, proprietăţile unui lucru, relaţiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. tranz. A avea sau a dobândi cunoştinţe pe baza studiului, experienţei; a fi luat cunoştinţă de ceva. 3. tranz. A şti, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoştinţă cu cineva. ♢ expr. A nu cunoaşte moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-şi cunoaşte (sau a nu-şi cunoaşte) lungul nasului = a-şi da (sau a nu-şi da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de ştire, a preveni, a avertiza. ♦ A şti felul de a fi al cuiva. ♢ expr. A cunoaşte lumea = a avea experienţa vieţii. ♦ A recunoaşte, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoştinţă de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. refl. A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut se cunoaşte. ♢ expr. (tranz.) A cunoaşte ceva = a se alege cu un profit. 5. tranz. A admite adevărul; a nu tăgădui. 6. intranz. (Rar) A-şi arăta recunoştinţa pentru ceva; a răsplăti. 7. tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. tranz. A-şi da seama de ceva; a înţelege, a şti. – lat. pop. connoscere (= cognoscere).

Trimis de m_marinel, 08.10.2008. Sursa: DEX '98



CUNOÁŞTE vb. 1. a pricepe, a stăpâni, a şti, (fam.) a vedea. (cunoaşte la perfecţie mai multe meserii.) 2. a poseda, a stăpâni, a şti. (cunoaşte trei limbi străine.) 3. a înţelege, a pricepe, a şti. (cunoaşte franceza?) 4. v. afla. 5. v. şti. 6. a (se) şti. (Ne cunoaşte de mici; îl cunoaşte ca pe un cal breaz.) 7. v. recunoaşte. 8. a (se) observa, a (se) remarca, a (se) vedea. (Se cunoaşte că ai fost tu aici.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



CUNOÁŞTE vb. v. aprecia, chibzui, considera, crede, deduce, găsi, gândi, judeca, obţine, opina, răsplăti, realiza, recompensa, recunoaşte, socoti.

Trimis de siveco, 04.01.2009. Sursa: Sinonime



cunoáşte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cunósc, perf. s. 1 sg. cunoscúi, 3 sg. cunoscú; part. cunoscút

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A CUNOÁŞTE cunósc tranz. 1) (aspecte ale vieţii materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experienţei sau a studiului; a şti. cunoaşte oraşul. cunoaşte o limbă. cunoaşte opera unui scriitor. ♢ cunoaşte viaţa (sau lumea) a avea mare experienţă de viaţă. 2) (persoane) A şti din diferite puncte de vedere. Îl cunosc de mic copil. ♢ A nu cunoaşte moarte a) a fi durabil; b) a lăsa o amintire vie. 3) (fiinţe, lucruri) A deosebi de altele de acelaşi fel (după anumite semne); a recunoaşte. 4) A pătrunde cu mintea; a înţelege; a şti; a pricepe. Cunosc intenţiile lui. /<lat. connoscere

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE CUNOÁŞTE mă cunósc intranz. A fi cunoscut (unul cu altul); a deţine informaţii unul despre altul; a se şti. /<lat. connoscere

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



cunoáşte (cunósc, – oscút), vb. – 1. A lua cunoştinţă. – 2. A înţelege, a aprecia, a judeca. – 3. A cîştiga, a achiziţiona. – 4. A deduce, a conchide. – 5. A observa, a remarca. – 6. A şti, a avea în minte, a-şi da seama de ceva. – 7. A fi în relaţii cu cineva. – 8. A fi la curent. – 9. A recunoaşte, a identifica. – 10. A avea raporturi trupeşti cu o femeie. – 11. A recunoaşte, a dovedi, a declara, a admite. – 12. A fi recunoscător, a mulţumi. – 13. A recunoaşte drept şef, a respecta, a avea consideraţie. – Mr. cunoscu, cunuscui, cunoaştire, megl. cunos(c), istr. cunoscu. lat. cognōscĕre, prin intermediul unei forme vulg. *connōscĕre (Puşcariu 447; Candrea-Dens., 446; REW 2031; DAR); cf. it. conoscere, prov. conoire, fr. connaître, cat. coneixar, sp. conocer, port. conhocer. – Der. cunoscut, s.m. (persoană ştiută; prieten); necunoscut, adj. (care nu este cunoscut); cunoscător, adj. (care cunoaşte); necunoscător, adj. (care nu cunoaşte, ignorant); cunoştinţă, s.f. (cunoaştere; ştire; judecată; noţiune, idee; relaţie de societate; persoană cunoscută; înv., gratitudine; înv., conştiinţă); necunoştinţă, s.f. (ignoranţă, nepricepere); încunoştiinţa, vb. (a aduce la cunoştinţă; a informa); cunoştinţe, s.f. pl. (persoane cunoscute) care pare să reprezinte lat. cognoscentem (Cipariu, Principii, 198; Drăganu, Dacor., II, 278; DAR), sec. XVII, înv.; recunoaşte, vb. (a admite; a acorda; a mărturisi; a vizita; a explora; a mulţumi), a înlocuit în epoca modernă vb. cunoaşte cu sensurile 11-13; recunoscător, adj. (care poartă gratitudine); nerecunoscător, adj. (ingrat); recunoştinţă, s.f. (gratitudine); nerecunoştinţă, s.f. (ingratitudine).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER