deget

DEGET, degete, s.n. 1. Fiecare dintre prelungirile mobile, alcătuite din falange, cu care se sfârşeşte mâna sau talpa piciorului la om ori laba la unele animale. Îi dai un deget şi-ţi ia mâna toată. Sunt cinci degete la o mână şi nu seamănă unul cu altul. ♢ expr. A se ascunde (sau a se da) după deget = a căuta în zadar să-şi ascundă o vină evidentă, a fugi de răspundere. A şti sau a cunoaşte (ceva) (ca) pe degete = a şti sau a cunoaşte ceva foarte bine. Îi numeri (sau îi poţi număra) pe degete = sunt foarte puţini. A purta sau a învârti, a juca (pe cineva) pe degete = a face ce vrei din cineva, a duce pe cineva de nas. A-şi da cu degetul în ochi (din cauza întunericului) = a nu vedea nimic. A aluneca sau a scăpa, a (se) strecura printre degete = a scăpa, a (se) strecura pe neobservate, pe nesimţite. A sta cu degetul în gură = a pierde vremea. A pune degetul = a aplica amprenta digitală în loc de iscălitură. A pune degetul pe rană = a găsi punctul sensibil al unei chestiuni. A umbla (sau a păşi, a merge) în vârful degetelor = a umbla pe furiş, tiptil, fără zgomot. A încerca marea cu degetul = a încerca imposibilul. A-şi linge degetele =a-i plăcea foarte mult (ceva de mâncare). (Rar) A avea (sau a fi) în degetul cel mic (al cuiva) = a cunoaşte foarte bine. A nu-i putea ajunge (cuiva) nici la degetul cel mic = a nu se putea compara cu cineva în privinţa capacităţii, comportării etc. 2. Compus: cinci-degete = plantă erbacee târâtoare, ale cărei frunze au cinci foliole (Potentilla reptans). 3. Piesă componentă a aparatelor de tăiere la cositori, secerători, combine de cereale etc., care separă şi sprijină plantele în momentul tăierii. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, având aproximativ lăţimea unui deget (1). [var.: (pop.) deşt. s.n.] – lat. digitus.

Trimis de dante, 13.07.2004. Sursa: DEX '98



déget s. n., pl. dégete

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



DÉGET degete n. 1) (la om) Fiecare dintre prelungirile mobile cu care se sfârşesc mâinile şi picioarele. ♢ A arăta (pe cineva) cu degetul a semnala (pe cineva) batjocurii pulbice (incriminându-l); a compromite (pe cineva). A-şi muşca degetele a regreta; a se căi. A juca (sau a învârti) (pe cineva) pe degete a amăgi; a duce de nas. A şti (ceva) pe degete a cunoaşte în detalii; a şti în amănunte. A scăpa printre degete a se strecura pe neobservate, evitând dificultăţile. A avea (ceva) în (la) degetul cel mic a şti la perfecţie. A-i pune (cuiva) degetul pe rană a aminti (cuiva) lucruri neplăcute sau nedorite; a depista elementul esenţial al unei probleme, al unei situaţii. A pune degetul (pe un act) a aplica amprenta digitală în loc de semnătură. 2) (la unele animale) Fiecare dintre prelungirile mobile de la sfârşitul labei. 3) Parte a unei mănuşi care acoperă prelungirile mâinii. 4) pop. Unitate de măsură a lungimii, suprafetei sau capacităţii, egală cu lăţimea unui deget. 5) tehn. (la secerători sau cositori) Piesa care sprijină plantele în momentul tăierii, separându-le în fâşii înguste. /<lat. digitus

Trimis de siveco, 19.11.2008. Sursa: NODEX



déget (dégete), s.n. – 1. Fiecare din prelungirile mobile cu care se sfîrşeşte mîna sau talpa piciorului. – 2. Măsură ce corespunde unei zecimi de palmă. – Mr. deazit, dzeadit, megl. zęizit, istr. žǫžet. lat. dĭgĭtus (Puşcariu 497; Candrea-Dens., 478; REW 2638; Tiktin; Candrea); cf. it. dito, prov. det, fr. doigt, sp., port. dedo. – Der. degetar, s.n. (căpăcel care protejează degetul cu care se împunge acul la cusut; plantă, degetariţă, Digitalis ambigua), care pare a fi der. intern cu suf. -ar (ar putea fi şi reprezentant direct al lat. dĭgĭtālis, cum îl consideră Puşcariu 498; Candrea-Dens., 479; REW 2637; Tiktin; Candrea, cf. it. ditale, v. fr. déal, sp., port. dedal; însă der. internă pare mai naturală); degetariţă, s.f. (plantă, degetar); degetăruţ, s.m. (plantă, Soldanella montana); degeţel, s.m. (plantă, degetar, Digitalis ambigua, Digitalis purpurea); îndegeta, vb. (a indica), înv., hibrid lingvistic format în Trans.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER