contradicţie

contradicţie
CONTRADÍCŢIE, contradicţii, s.f. 1. (fil.) Categorie care exprimă starea lăuntrică a tuturor obiectelor şi proceselor (corelaţia de unitate, legatură, coexistenţă şi luptă a laturilor (latură), proprietăţilor şi tendinţelor contrare, proprii fiecărui obiect sau proces), constituind conţinutul, motorul dezvoltării, cauza tuturor schimbărilor din univers, a evoluţiei de la inferior la superior. ♢ loc. adv. În contradicţie cu... = în opoziţie sau în dezacord cu... 2. Raport logic între două noţiuni, judecăţi, concluzii care epuizează complet domeniul lor de referinţă şi care se exclud reciproc. 3. Nepotrivire între idei sau fapte; contrazicere. ♢ Spirit de contradicţie = tendinţă a unor oameni de a contrazice totdeauna pe ceilalţi. – Din fr. contradiction, lat. contradictio.
Trimis de IoanSoleriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

CONTRADÍCŢIE s. contrazicere, nepotrivire, (livr.) incongruenţă. (E o contradicţie în ceea ce spui.)
Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime

contradícţie s. f. (sil. -ţi-e), art. contradícţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. contradícţiei; pl. contradícţii, art. contradícţiile (sil. -ţi-i-)
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

CONTRADÍCŢI//E contradicţiei f. 1) Situaţie dintre fenomene, idei, expresii etc., care se contrazic reciproc. 2) Relaţie dintre obiectele şi fenomenele din natură şi societate constând în existenţa unor opoziţii reciproce. 3) Lipsă de armonie; caracter opus. [art. contradicţia; G.-D. contradicţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. contradiction, lat. contradictio, contradicţieonis
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

CONTRADÍCŢIE s.f. 1. Categorie filozofică care reflectă raportul dintre laturile contrare ale oricărui obiect, proces sau fenomen, legătura internă a contrariilor, unitatea şi lupta acestora. ♢ (log.) Raport de contradicţie = raport între două noţiuni (sau judecăţi), dintre care una neagă cu totul pe cealaltă, conţinutul noţiunii (sau judecăţii) care neagă rămânând însă nedeterminat; în contradicţie (cu...) = în opoziţie, în dezacord (cu...) 2. Nepotrivire, contrazicere (între idei sau fapte). [gen. -iei, var. contradicţiune s.f. / cf. lat. contradictio, fr. contradiction].
Trimis de LauraGellner, 18.01.2005. Sursa: DN

CONTRADÍCŢIE s. f. 1. raportul dintre laturile contrare ale oricărui obiect, proces sau fenomen, legătura internă a contrariilor, unitatea şi lupta acestora. o (log.) raport de contradicţie = raport între două noţiuni (sau judecăţi), dintre care una o neagă cu totul pe cealaltă, conţinutul noţiunii (sau judecăţii) care neagă rămânând nedeterminat; în contradicţie (cu) = în opoziţie, în dezacord (cu)... 2. nepotrivire între idei sau fapte. (< fr. contradiction, lat. contradictio)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужен реферат?

Look at other dictionaries:

  • contradícţie — s. f. (sil. ţi e), art. contradícţia (sil. ţi a), g. d. art. contradícţiei; pl. contradícţii, art. contradícţiile (sil. ţi i ) …   Romanian orthography

  • antagonist — ANTAGONÍST, Ă, antagonişti, ste, adj. Care se află în antagonism (unul faţă de altul); antagonic. ♢ Contradicţie antagonistă = contradicţie antagonică. – Din fr. antagoniste, lat. antagonista. Trimis de ana zecheru, 28.02.2009. Sursa: DEX 98 … …   Dicționar Român

  • antinomie — ANTINOMÍE, antinomii, s.f. Contradicţie aparent insolubilă între două teze, două legi sau două principii (filozofice), care se exclud reciproc şi care totuşi pot fi demonstrate, fiecare în parte, la fel de concludent. – Din fr. antinomie, lat.… …   Dicționar Român

  • antagonism — ANTAGONÍSM, antagonisme, s.n. Formă a contradicţiei dintre grupuri şi clase cu interese fundamentale opuse; p. gener. contradicţie de neîmpăcat. – Din fr. antagonisme, rus. antagonizm. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  ANTAGONISM …   Dicționar Român

  • antilogie — ANTILOGÍE, antilogii, s.f. Contradicţie între două idei sau între două expresii. – Din fr. antilogie. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  antilogíe s. f., art. antilogía, g. d. art. antilogíei; pl. antilogíi, art. antilogíile …   Dicționar Român

  • contrazicere — CONTRAZÍCERE, contraziceri, s.f. Faptul de a (se) contrazice; contradicţie, dezacord, opoziţie. – v. contrazice. Trimis de IoanSoleriu, 02.06.2004. Sursa: DEX 98  CONTRAZÍCERE s. 1. v. contradicţie. 2. (pop.) încontrare. (A avut o contrazicere… …   Dicționar Român

  • antagonic — ANTAGÓNIC, Ă, antagonici, ce, adj. Antagonist. ♢ Contradicţie antagonică = contradicţie care constituie conţinutul procesului de dezvoltare şi care nu se rezolvă decât prin distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou. – Din fr.… …   Dicționar Român

  • ciocni — CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. refl. (recipr.) intranz. şi tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ tranz. A lovi ouăle roşii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiţiei legate de sărbătoarea Paştilor. ♦ tranz.… …   Dicționar Român

  • contradictoriu — CONTRADICTÓRIU, IE, contradictorii, adj. (Despre fenomene, idei, tendinţe) Care se contrazic între ele, care se exclud reciproc, care sunt incompatibile unul cu altul. ♢ loc. adj. si adv. În contradictoriu = (Care este) în opoziţie de idei cu… …   Dicționar Român

  • contraria — CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându i ceva care se opune convingerilor, intenţiilor sau dorinţelor sale. [pr.: ri a] – Din fr. contrarier. Trimis de IoanSoleriu, 09.06.2004 …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”