latură

LÁTURĂ, laturi, s.f. 1. Parte laterală, margine a unui obiect. ♦ spec. Fiecare dintre cele două părţi laterale ale corpului unei fiinţe, în dreptul coastelor. ♦ Parte, sens, direcţie. ♢ loc. adv. În lături = la o parte, într-o parte. Pe lături = într-o parte şi în alta. Pe de lături = alături, pe lângă; fig. pe ocolite, indirect. ♢ loc. prep. Pe de lăturile... = pe marginile... ♢ expr. A (nu) se da în lături = a (nu) ezita să facă sau să spună ceva. ♦ (înv. şi pop.) Bucată, zonă de la marginea unei întinderi de pământ, a unui ţinut. ♢ expr. A bate laturile = a umbla fugar. 2. Aspect sub care se poate prezenta sau sub care poate fi analizat un lucru. 3. Fiecare dintre semidreptele care formează un unghi sau dintre liniile care mărginesc un poligon. [pl. şi: lături. – var.: láture s.f.] – lat. *latora (= latera, pl. lui latus, -eris).

Trimis de LauraGellner, 10.06.2008. Sursa: DEX '98



LÁTURĂ s. 1. (geom.) (înv.) plasă. (latură a unui poligon.) 2. v. muchie. 3. extremitate, margine, parte. (Doarme pe latură dreaptă a patului.) 4. v. coastă. 5. v. parte. 6. v. aspect.

Trimis de siveco, 17.10.2008. Sursa: Sinonime



LÁTURĂ s. v. regiune, ţinut.

Trimis de siveco, 18.04.2008. Sursa: Sinonime



în lături (la o parte) loc. adv.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



látură s. f., art. látura, g.-d. art. láturii; pl. láturi (şi lături în expr.: în lături)

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



pe de lături loc. adv.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



LÁTUR//Ă laturăi f. 1) Parte laterală a unui obiect; margine. 2) Fiecare dintre cele două părţi laterale ale corpului omenesc. 3) Direcţie a unei mişcări (în spaţiu sau în timp). ♢ În lături la o parte; într-o parte. 4) Aspect sub care poate fi privit un lucru. 5) Fiecare dintre liniile care mărginesc o figură geometrică sau dintre semidreptele care formează un unghi. [G.-D. laturii] /<lat. latora

Trimis de siveco, 10.06.2008. Sursa: NODEX



látură (láturi), s.f. – 1. Coastă, rînă, flanc. – 2. Bord, margine, ţărm. – 3. Extremitate, cap, parte laterală sau terminală a unui obiect. – 4. (înv.) Regiune, provincie. – var. lature, pl. lături. Din lat, s.n., din al cărui pl. laturi s-a reconstituit un sing. analogic, cf. fagure, gaură (Caragaţă, BF, III, 39). Ar putea reprezenta de asemeni şi pl. lat. latera (Puşcariu 950; Candrea-Dens., 961; REW 4934; DAR; Candrea; Tiktin), cf. v. it. latora. În sfîrşit, Ascoli, Arch. glott. it., II, 529 şi Scriban se gîndesc la lat. latus, lateris, ceea ce pare mai puţin probabil. pl. laturi pare că s-a specializat în epoca modernă cu sensul de "părţi, coaste", în timp ce pl. lături, se foloseşte aproape exclusiv în expresii fixe; în lături, adv. (la o parte; aparte, afară; în afară); pe de lături, adv. (de ambele părţi; indirect); alături (var. alăturea), adv. (lîngă, aproape de). Der. lăturalnic, adj. (lateral; indirect; ascuns, nedemn), cu suf. -nic; lătural, adj. (lateral), creaţie artificială a lui Odobescu, după fr. latéral, neuzitată; lăturean, adj. (Trans., periferic; Trans., străin, venetic, de afară); lăturinţ, adj. (Banat, străin); lăturiş, adj. (lateral); lăturaş, adj. (lateral); lăturaş, s.m. (locuitor al periferiei sau al unui cartier; înv., locuitor care plătea numai dările la un feudal, fără să aibă obligaţii faţă de principe; înv., străin, din afară; muncitor la minele de sare; cal de alături; cal de ajutor; nimfă de ţîntar; ultimii dinţi ai calului); lăturar (var. lăturaş, lăturinţă), s.n. (scîndura care se adaugă la căruţă, pentru a fi încărcată mai mult); alătura, vb. (a pune alături, a compara; a reuni, a adăuga); delătura, vb. (a despărţi), de la expresia de lături; înlătura, vb. (a despărţi, a separa; a da deoparte, a suprima); lătunoaie (var. lătunoi, lăturoi), s.f. (răritură, bucată de pînză neapretată şi scămoşată; bucată de lemn, scîndură tăiată de lîngă scoarţă), de la laturăcu suf. augmentativ -oi; lătunoios, adj. (plin de scame; plin de rărituri).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER