- chinui
- CHINUÍ, chinuiesc, vb. IV. 1. tranz. şi refl. A produce sau a îndura suferinţe fizice sau morale intense. ♦ tranz. A necăji, a plictisi. 2. refl. A se strădui, a face eforturi pentru a realiza ceva. [prez. ind. şi: chínui] – Chin + suf. -ui.Trimis de valeriu, 30.05.2008. Sursa: DEX '98A se chinui ≠ a se desfătaTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeCHINUÍ vb. 1. a suferi, (înv. şi reg.) a se ticăi, (înv.) a se nevoi, a (se) strădui. (Se chinui foarte tare din cauza bolii.) 2. v. durea. 3. a necăji, a supăra. (Îl chinui o tuse rebelă.) 4. v. tortura. 5. v. strădui. 6. v. zbuciuma. 7. a consuma, a frământa, a munci, (fig.) a apăsa, a măcina, a muşca, a roade. (Îl chinui o dragoste neîmpărtăşită.) 8. v. obseda.Trimis de siveco, 12.06.2008. Sursa: Sinonimechinuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. chinuiésc, imperf. 3 sg. chinuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. chinuiáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA CHINU//Í chinuiésc tranz. 1) A face să se chinuie; a supune unui chin; a căzni. 2) A supune unor necazuri; a necăji; a supăra. [Sil. -nu-i] /chin + suf. chinuiuiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE CHINUÍ mă chínui intranz. 1) A se supune unui chin; a se căzni. 2) A depune eforturi susţinute; a se strădui din răsputeri; a se căzni; a se munci; a se necăji; a se osteni; a se obosi. [Sil. -nu-i] /chin + suf. chinuiuiTrimis de siveco, 09.02.2006. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.