încredinţa

încredinţa
ÎNCREDINŢÁ, încredinţez, vb. I. 1. tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăşi cuiva o taină. 2. tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ refl. A se convinge de ceva. 3. tranz. şi refl. recipr. (reg.) A (se) logodi. – În + credinţă.
Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

ÎNCREDINŢÁ vb. 1. v. înmâna. 2. v. preda. 3. v. destăinui. 4. v. asigura. 5. v. convinge. 6. a se convinge, (fig.) a se pătrunde. (S-a încredinţa de însemnătatea sfatului primit.)
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

ÎNCREDINŢÁ vb. v. adeveri, arăta, atesta, baza, bizui, certifica, confirma, conta, demonstra, dovedi, fundamenta, încrede, întări, întemeia, logodi, mărturisi, proba, sprijini, stabili, susţine.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

încredinţá vb., ind. prez. 1 sg. încredinţéz, 3 sg. şi pl. încredinţeáză
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

A ÎNCREDINŢ//Á încredinţaéz tranz. 1) A face să se încredinţeze. 2) (fiinţe sau obiecte) A da să îngrijească sau să păzească (având încredere deplină). 3) (gânduri, frământări sufleteşti, intimităţi etc.) A comunica în mod confidenţial; a destăinui; a confia. încredinţa cuiva secretul. /în + credinţă
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

A SE ÎNCREDINŢ//Á mă încredinţaéz 1. tranz. (urmat de o propoziţie completivă) 1) A ajunge să fie convins; a-şi da seama; a se convinge. 2) A ajunge să fie sigur (după anumite măsuri de precauţie); a căpăta siguranţă; a se asigura. 2. intranz. 1) A fi convins (de ceva). 2) A fi sigur (de ceva); a se convinge. /în + credinţă
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужно сделать НИР?

Look at other dictionaries:

  • încredinţá — vb., ind. prez. 1 sg. încredinţéz, 3 sg. şi pl. încredinţeázã …   Romanian orthography

  • convinge — CONVÍNGE, convíng, vb. III. tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi şi argumente, a l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ refl. A şi da seama, a recunoaşte că ceva este într un anumit fel, a se încredinţa de ceva. [Perf. s …   Dicționar Român

  • asigura — ASIGURÁ, asígur, vb. I. 1. tranz. A oferi o garanţie pentru înfăptuirea unui lucru; a face ca înfăptuirea să fie sigură; a pregăti ceva în mod sigur, durabil; a garanta. 2. tranz. A da cuiva garanţii asupra unui lucru; a încredinţa. ♦ refl. A şi… …   Dicționar Român

  • confia — CONFIÁ, confiez, vb. I. (Rar) 1. tranz. A încredinţa cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [pr.: fi a ] – Din fr. confier. Trimis de Joseph, 22.05.2004. Sursa: DEX 98  CONFIÁ vb. v. confesa …   Dicționar Român

  • credinţă — CREDÍNŢĂ, credinţe, s.f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranţă, certitudine. ♢ Profesiune de credinţă = declaraţie publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale. 2. (înv.) Încredere (pe care …   Dicționar Român

  • încredinţat — ÎNCREDINŢÁT adj. v. convins. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime  ÎNCREDINŢÁT adj. v. logodit. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime  ÎNCREDINŢÁ//T încredinţattă (încredinţatţi, încredinţatte) 1) v. A ÎNCREDINŢA şi A SE… …   Dicționar Român

  • credinţa — credinţá, credinţéz, vb. I (reg., înv.) a adeveri, a întări, a încredinţa. 2. a da ceva în grija cuiva, a încredinţa. 3. a credita. 4. a (în)creştina. 5. a (se) logodi, a (se) încredinţa. Trimis de blaurb, 28.04.2006. Sursa: DAR …   Dicționar Român

  • depozita — DEPOZITÁ, depozitéz, vb. I. 1. tranz. A pune ceva în depozit (1). 2. tranz. A pune ceva la loc sigur; a lăsa, a încredinţa cuiva un lucru spre păstrare. 3. refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007.… …   Dicționar Român

  • destăinui — DESTĂINUÍ, destăinuiesc, vb. IV. 1. tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. refl. A şi da pe faţă gândurile sau sentimentele. ♦ fig. A se da pe faţă, a ieşi la iveală; a se trăda. [prez. ind. şi:… …   Dicționar Român

  • preda — PREDÁ, predáu, vb. I. 1. tranz. A da cuiva în primire un obiect, un bun care îi revine de drept sau de care trebuie să răspundă; a înmâna, a încredinţa, a remite, a transmite. 2. refl. A se recunoaşte învins şi a se pune la dispoziţia duşmanului …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”