concluzie — CONCLÚZIE, concluzii, s.f. 1. Încheiere a unui şir de judecăţi; gândire dedusă dintr o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăţi date şi al cărei adevăr depinde de adevărul judecăţilor date. 2. Ultima parte … Dicționar Român
epilog — EPILÓG, epiloguri, s.n. Partea finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă şi face cunoscută pe scurt evoluţia viitoare a personajelor sale; încheiere. ♦ fig. Sfârşit al unei situaţii, al… … Dicționar Român
final — FINÁL, Ă, finali, e, adj., subst. 1. adj. Care reprezintă sfârşitul, încheierea, care marchează ultima fază (a unei lucrări, a unui proces, a unei acţiuni, a unui eveniment etc.); care se află în urmă, la sfârşit. ♦ (Substantivat, f.) Ornament… … Dicționar Român
expuncţiune — EXPUNCŢIÚNE, expuncţiuni, s.f. Terminare, încheiere. ♦ Marcare a unei anulări printr un punct (pus deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvânt etc.); scoatere a unor cuvinte, litere etc. dintr un text. [pr.: ţi u ] – Din lat. expunctio, onis … Dicționar Român
sfârşit — SFÂRŞÍT1 s.n. 1. Faptul de a (se) sfârşi; partea care sfârşeşte sau cu care se sfârşeşte ceva; moment final; fine. ♢ loc. adj. Fără sfârşit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ♢ loc. adv. În sfârşit = în cele din urmă, în … Dicționar Român
terminare — TERMINÁRE, terminări, s.f. 1. Faptul de a (se) termina; sfârşire, isprăvire. 2. (înv.) Terminaţie (2). – v. termina. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 TERMINÁRE s. 1. isprăvire, isprăvit, încheiere, sfârşire, sfârşit, terminat,… … Dicționar Român
amin — AMÍN interj., s.n. 1. interj. (În texte religioase sau în practica bisericii creştine, folosit ca formulă de încheiere) Adevărat! aşa să fie! ♦ fam. Adio! S a terminat! 2. s.n. (În expr.) Cât(u i) aminul sau până (ori nici) la amin = niciodată,… … Dicționar Român
apoteoză — APOTEÓZĂ, apoteoze, s.f. (În antichitatea greco romană) Solemnitate, festivitate prin care un erou sau un împărat era zeificat. ♦ fig. Onoruri extraordinare aduse cuiva; preamărire, slăvire, glorificare. [pr.: te o ] – Din fr. apothéose, lat.… … Dicționar Român
aprecaţie — aprecáţie s. f. (sil. pre , ţi e), art. aprecáţia (sil. ţi a), g. d. art. aprecáţiei; pl. aprecáţii Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic APRECÁŢIE s.f. (lit.) Formulă de încheiere. [gen. iei. / < … Dicționar Român
fine — FÍNE s.n. (livr.) Sfârşit. ♢ loc. adv. În fine = a) în sfârşit; b) în concluzie. – Din it. fine, fr. fin, enfin. Trimis de LauraGellner, 11.05.2004. Sursa: DEX 98 FÍNE s. 1. v. capăt. 2 … Dicționar Român
