- epilog
- EPILÓG, epiloguri, s.n. Partea finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă şi face cunoscută pe scurt evoluţia viitoare a personajelor sale; încheiere. ♦ fig. Sfârşit al unei situaţii, al unei acţiuni, al unei întâmplări etc. – Din fr. épilogue, lat. epilogus.Trimis de viomih, 06.05.2006. Sursa: DEX '98Epilog ≠ prefaţă, prologTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeEPILÓG s. v. deznodământ.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeepilóg s. n., pl. epilóguriTrimis de siveco, 02.12.2006. Sursa: Dicţionar ortograficEPILÓG epiloguri n. 1) Rezumat al unei lucrări literare, plasat la sfârşitul acesteia. 2) fig. Deznodământ al unei acţiuni, al unei situaţii. /<fr. épilogue, lat. epilogusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXEPILÓG s.n. Partea finală a unui roman, a unui poem etc., care cuprinde concluziile autorului şi subliniază anumite idei; încheiere. ♦ (fig.) Sfârşit, încheiere a unei acţiuni, a unei întâmplări etc. [< fr. épilogue, it. epilogo, cf. lat. epilogus, gr. epilogos < epi – la urmă, logos – vorbire].Trimis de LauraGellner, 31.05.2006. Sursa: DNEPILÓG s. n. 1. (ant.) alocuţiune în versuri pe care autorul unei opere dramatice, sau un actor o adresau publicului. ♢ parte finală a unui discurs în care oratorul rezuma argumentele, încercând să câştige bunăvoinţa publicului. 2. parte finală a unei lucrări literare care cuprinde concluziile autorului, subliniază anumite idei sau face cunoscută evoluţia viitoare a personajelor; încheiere. ♢ (fig.) sfârşit, încheiere a unei acţiuni, întâmplări etc. (< fr. épilogue, lat. epilogus, gr. epilogos)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.