- strămurare
- STRĂMURÁRE, strămurări, s.f. (pop.) Băţ ascuţit, nuia sau prăjină cu vârf de fier, cu care se îndeamnă vitele la mers; strămurariţă. ♦ p. gener. Nuia lungă, subţire şi flexibilă. [var.: (reg.) stremuráre s.f.] – lat. *stimularia (< stimulus).Trimis de LauraGellner, 27.07.2004. Sursa: DEX '98STRĂMURÁRE s. (pop.) strămurariţă, (reg.) bold, (Ban.) ţepuşă, (înv.) strămur. (Cu strămurare se îmbolnăvesc vitele la mers.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeSTRĂMURÁRE s. v. imbold, impuls, îndemn, joardă, jordie, nuia, pornire, stimul, stimulent, vargă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimestrămuráre s. f., g.-d. art. strămurării; pl. strămurăriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSTRĂMUR//ÁRE strămurareări f. înv. pop. Băţ ascuţit la vârf cu care se împung animalele, când sunt îndemnate la mers. /<lat. stimulariaTrimis de siveco, 14.04.2008. Sursa: NODEXstrămuráre (-ắri), s.f. – Băţ lung şi ascuţit, prăjină cu vîrf de fier. – var. strămur(ariţă), străminare. Mr. strimurare, strimulare, megl. strămulari. lat. *stimulāria, de la stimulāre "a incita" (Tiktin; REW 8261; Capidan 276; Candrea; cf. Cihac, I, 265). var. strămur pare să reprezinte lat. stimulus; Tiktin crede că este o formă artificială, latinistă; dar nu există indicii că strămur ar putea fi calc latinizant al lui stimulus. alb. strumullar provine din rom. (Capidan, Dacor., VII, 152). – Der. strămura, vb. (a înţepa, a excita; Bucov., a ameninţa).Trimis de blaurb, 28.01.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.