refuza

refuza
REFUZÁ, refuz, vb. 1. tranz. A respinge (ceva sau pe cineva), a nu accepta, a nu primi ceva ce ţi se oferă. ♦ A nu da ceva ce ţi se cere, a nu consimţi la ceva, a nu voi să faci ceva. ♦ (Construit cu dativul) A se priva de ceva, a renunţa la ceva. – Din fr. refuser.
Trimis de IoanSoleriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

A refuza ≠ a accepta, a admite, a aproba, a primi
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

REFUZÁ vb. 1. a respinge, (livr.) a denega, (înv.) a apăra, a lepăda, a tăgădui. (refuza ajutorul ce i se cere.) 2. v. recuza. 3. v. renunţa.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

REFUZÁ vb. v. eschiva, fugi, scăpa, sustrage.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

refuzá vb., ind. prez. 1 sg. refúz, 3 sg. şi pl. refúză
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

A REFUZÁ refúz tranz. 1) (oferte, solicitări etc.) A nu consimţi să primească; a respinge. refuza ajutorul cuiva. 2) (urmat de o propoziţie complementară cu verbul la conjunctiv) A considera inacceptabil pentru sine; a nu accepta. Refuză să participe. 3) A renunţa la ceva; a se priva de ceva. Îşi refuză orice plăcere. /<fr. refuser
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

REFUZÁ vb. I. 1. tr. A nu primi, a nu accepta, a respinge (ceva). ♦ A nu da (ceva ce ţi s-a cerut). ♦ A se priva de ceva, a renunţa la ceva. 2. intr. (mar.; despre vânt) A se roti spre prora navei. [P.i. refúz. / < fr. refuser].
Trimis de LauraGellner, 19.08.2005. Sursa: DN

REFUZÁ vb. I. tr. a nu primi, a nu accepta, a respinge. ♢ a nu da (ceva ce ţi s-a cerut). ♢ a se priva de, a renunţa la ceva. II. refl. a se sustrage, a se eschiva. III. intr. (mar.; despre vânt) a se roti spre prora navei. (< fr. refuser)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужна курсовая?

Look at other dictionaries:

  • refuzá — vb., ind. prez. 1 sg. refúz, 3 sg. şi pl. refúzã …   Romanian orthography

  • respinge — RESPÍNGE, resping, vb. III. tranz. 1. A refuza, a nu admite, a nu accepta. 2. A îndepărta de la sine, a da la o parte. ♦ A arunca înapoi. 3. A ţine piept unui atac armat, a sili pe duşman să se retragă. 4. fig. A înăbuşi un sentiment, o pornire.… …   Dicționar Român

  • declina — DECLINÁ, declín, vb. I. 1. tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. tranz. (Rar; în expr.) A şi declina numele, calitatea etc. = a şi spune numele, calitatea etc.; a se… …   Dicționar Român

  • refuz — REFÚZ, refuzuri, s.n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ expr. Până la refuz = atât încât nu se mai poate adăuga nimic; până când nu este loc pentru mai mult, până la limita maximă. 2. Material rămas, după cernere, sortare sau… …   Dicționar Român

  • refuzare — REFUZÁRE s.f. Acţiunea de a refuza şi rezultatul ei. – v. refuza. Trimis de IoanSoleriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  REFUZÁRE s. 1. respingere. (refuzare unei propuneri.) 2. v. recuzare. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime  refuzáre s …   Dicționar Român

  • dezavua — DEZAVUÁ, dezavuéz, vb. I. tranz. (livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer. Trimis de LauraGellner, 17.07.2004. Sursa: DEX 98  DEZAVUÁ vb. v. blama, condamna, desoli dariza,… …   Dicționar Român

  • integrism — INTEGRÍSM s. v. fundamentalism. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime  integrísm s. n. Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic  INTEGRÍSM s.n. Atitudine a unor catolici care, pretinzând că menţin integritatea doctrinei …   Dicționar Român

  • recuza — RECUZÁ, recúz, vb. I. tranz. A nu recunoaşte competenţa sau autoritatea unui judecător, a unui martor etc., p. ext. a respinge, a nu recunoaşte ceva sau calitatea cuiva. – Din fr. récuser. Trimis de RACAI, 22.11.2003. Sursa: DEX 98  RECUZÁ vb.… …   Dicționar Român

  • abzice — abzíce vb. tr. a nu admite, a refuza, a dezaproba. (după germ. absagen) Trimis de tavi, 05.01.2009. Sursa: MDN  abzíce vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. abzíc Trimis de siveco, 05.01.2009. Sursa …   Dicționar Român

  • denega — DENEGÁ, denég, vb. I. tranz. (înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. cf. fr. d é n i e r . Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  denegá vb …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”