pustietáte — s. f. (sil. ti e ), g. d. art. pustietäţii; (locuri) pl. pustietäţi … Romanian orthography
deşert — DEŞÉRT, ÁRTĂ, (1) deşerţi, arte, adj., (II) deşerturi, s.n. I. adj. 1. Care nu conţine nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, ţări, regiuni) Lipsit de vietăţi şi de vegetaţie; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. fig. Lipsit de temei; amăgitor … Dicționar Român
sihăstrie — SIHĂSTRÍE, sihăstrii, s.f. 1. Faptul de a trăi ca sihastru; stare, viaţă de sihastru; fig. singurătate, pustietate. 2. Loc, schit unde trăieşte un sihastru (1). [var.: săhăstríe, sehăstríe s.f.] – Din sl. sihastirija. Trimis de LauraGellner,… … Dicționar Român
pustiu — PUSTÍU, ÍE, (I) pustiuri, s.n., (II) pustii, adj. I. s.n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetaţie şi de populaţie; spec. întindere vastă şi plană de teren lipsită de vegetaţie şi nepopulată, acoperită cu nisip; deşert. ♢ loc. adv. În pustiu =… … Dicționar Român
singurătate — SINGURĂTÁTE, (2) singurătăţi, s.f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăieşte singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (şi de animale);… … Dicționar Român
stihie — STIHÍE, stihii, s.f. 1. Fenomen al naturii care se manifestă cu o forţă irezistibilă, distrugătoare. ♦ Fiecare dintre elementele considerate în concepţiile din trecut că ar sta la baza fenomenelor şi corpurilor din natură. 2. (În superstiţii) Duh … Dicționar Român
sălbăticie — SĂLBĂTICÍE, sălbăticii, s.f. 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însuşire a ceea ce este sălbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; faptă de om sălbatic, crud, brutal. ♢ loc. adv. Cu sălbăticie = fioros, sălbatic. 2. Stare a… … Dicționar Român
ariniş — ARINÍŞ, arinişuri, s.n. Arinişte. [var.: aniníş s.n.] – Arin + suf. iş. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 ARINÍŞ s. arinişte. (Trecea printr un ariniş.) Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime ARINÍŞ s. v. deşert, pusti … Dicționar Român
ciuluc — ciulúc, ciulúcuri, s.n. (înv.) loc deşert, pustietate. Trimis de blaurb, 13.04.2006. Sursa: DAR … Dicționar Român
dezolare — DEZOLÁRE, dezolări, s.f. Mâhnire adâncă; deprimare. ♦ fig. Loc, mediu caracterizat printr o singurătate tristă şi apăsătoare; pustiu, pustietate. – v. dezola. Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 DEZOLÁRE s. v. jale. Trimis de siveco,… … Dicționar Român
